Simpozion internaţional pentru IMM-uri, organizat de IPA Galaţi

Simpozion internaţional pentru IMM-uri, organizat de IPA Galaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Parcul de Tehnologia Informaţiei Galaţi a găzduit, la sfârşitul săptămânii trecute, simpozionul internaţional „Dezvoltarea IMM-urilor inovative prin cercetare, inovare şi transfer de tehnologie, în parteneriate cu universităţi şi   institute de cercetare”. Evenimentul a fost inclus în seria de manifestări pe care IPA - sucursalele Galaţi şi Craiova, împreună cu  Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi, Camera de Comerţ, Industrie şi Navigaţie Constanţa, Parcul Tehnologic “Tehnopolis Iaşi“, Camera de Comerţ Bacău (parteneri în cadrul consorţiului ERBSN / Enterprise Europe Network), având şi sprijinul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării, le organizează pe direcţia de inovare, transfer de tehnologie, parteneriate şi accesare fonduri europene.

Cei peste 70 de participanţi din mediul universitar, al institutelor  de cercetări şi al mediului de afaceri, sosiţi din mari centre precum Iaşi, Bacău, Constanţa, Braşov, Brăila, cât şi oficialităţi locale cu competenţe pe direcţia de proiecte, s-au declarat încântaţi atât de tematica propusă, cât şi de personalităţile invitate. Evenimentul de la Galaţi a inclus şi un eveniment de brokeraj, dar şi întâlniri cu firme din Macroregiunea 2, interesate să găsească parteneri de afaceri în Germania.

Vasili Apostol, directorul IPA - sucursala Galaţi, a încadrat  manifestarea  sub auspiciile anului 2009, declarat “Anul European al Creativităţii şi Inovării“, şi ale “Primei Săptămâni Europene  a IMM-urilor”.

Prof. Mirela Praisler, prorector cu cercetarea în cadrul Universităţii “Dunărea de Jos“, a prezentat preocupările existente la nivelul mediului universitar în ceea ce priveşte accesarea fondurilor europene.

La rândul său, Constantin Enăchioiu, consilier ANCS – Direcţia de transfer tehnologic, a prezentat un material privind “Inovarea - factor de creştere economică. Rolul entităţilor de transfer tehnologic şi inovare în perioada de criză“.

Cu un real interes a fost aşteptată prelegerea prof.dr.ing. Peter Lorenz, reprezentând Universitatea din Saarbruken şi Centrul “Hochschule fur Technik und Wirtschaft des Saarlandes” din Germania, care a împărtăşit experienţa germană în domeniul cercetării şi transferului de tehnologie. De altfel, prof. Lorenz şi–a prelungit cu o zi şederea pe meleagurile gălăţene, amânându-şi zborul de întoarcere spre Germania, neputând refuza invitaţia de a vizita grupul de firme Profiland.

Nu în ultimul rând, Gabriel Vlăduţ, vicepreşedintele Comisiei de Inovare, a prezentat în mod pragmatic transferul de tehnologie şi modul în care trebuie accesate fondurile naţionale şi europene de cercetare/inovare, răspunzând apoi concret la propuneri de proiecte.

Citit 1173 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.