* Investiţia într-o fermă piscicolă modernă începe de la peste un milion de euro * În zona noastră n-au existat decât tentative de investiţii în producţie, dar şi acelea se pot număra pe degete * În timp ce noi privim producţia şi cercetarea piscicolă ca pe nişte poveri, ungurii şi polonezii ne inundă pieţele cu peştele lor, produs ieftin
Cu toate că avem în judeţ circa 3.500 de hectare de luciu de apă, ducem lipsă de ferme piscicole care să alimenteze piaţa locală. Dacă nu e adus de pe la Tulcea, mare parte din peştele de pe masa noastră e importat de prin Ungaria sau Polonia, unde e mai accesibil să-l produci. Cum am ajuns în această situaţie şi cât costă, astăzi, să produci peşte în zona Galaţiului, ne-a spus directorul Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Piscicultură şi Industrializarea Peştelui Galaţi, ing. Neculai Patriche. Am aflat chiar că ar fi chiar şi ceva speranţe pentru viitorul pisciculturii locale. Doar că sunt extreme de firave, având în vedere că ţin, mai degrabă, de stat şi de bănci.
Mâncăm mai mult decât producem
Fermele care produc puiet de peşte se pot număra pe degete, la Galaţi. Iar fermele care cresc peşte matur, gata pentru consum, sunt şi mai puţine. Astfel, producţia gălăţeană de peşte din acvacultură nu ajunge, în medie, nici măcar la 150 de tone pe an. S-a scăzut, încet şi sigur, până la o producţie medie de peşte de sub 300 de kilograme de peşte la hectar, în condiţiile în care mai bine de trei sferturi din luciul de apă este neexploatat. Neexploatat de ani buni, Lacul Brateş spre exemplu ar necesita acum investiţii masive în decolmatare şi reamenajare, pentru a i se reda măcar parte din potenţialul productiv.
Or, chiar dacă noi nu mai producem aproape deloc, Uniunea Europeană spune că totuşi un român mănâncă, în medie, cinci kilograme de peşte pe an. Ba, un studiu al Asociaţiei Pro Eco Tour susţine chiar că cei 277.457 de oameni din Lunca Prutului Inferior şi a Dunării Inferioare (din Valea Oraşului Galaţi şi până la Cavadineşti) consumă anual, în medie, circa 11 kilograme de peşte. Iar asta înseamnă că doar în Estul judeţului necesarul de peşte este de peste 20 de ori mai mare decât produce acvacultura gălăţeană.
„Din păcate, n-am văzut, după Revoluţie, mai mult de trei sau patru încercări serioase de a atrage fonduri nerambursabile în domeniul piscicol, în zona Brăilei şi Galaţiului. Oamenii se feresc să investească. E greu să creşti peşte. Trebuie amintit că peşte sălbatic se hrăneşte cu hrană sălbatică, dar cel din crescătorie trebuie furajat. E vorba de investiţii masive, dacă vrei să ajungi să controlezi, pe cât posibil, factorii de mediu”, spune ing. Neculai Patriche.
Investiţii de milioane cu amortizare lentă
Concret, pentru o fermă performantă, investitorul ar putea fi nevoit să scoată din buzunar între câteva sute de mii de euro şi 1,3 milioane de euro pentru a putea începe să producă. Varianta ieftină înseamnă creştere în bazine de pământ, cu o producţie de circa un kilogram de peşte pe metrul cub de apă, anual. Varianta scumpă înseamnă bazine artificiale cu un sistem de recirculare a apei creat de cercetătorii gălăţeni, plus o serie de alte dotări indispensabile asigurării temperaturii şi oxigenării apei. De asemenea, e musai să ai consultanţă pe termen lung din partea unui cercetător în domeniul piscicol. Dar dacă toate aceste condiţii sunt îndeplinite, producţia poate ajunge şi la 60 de kilograme pe metrul cub de apă, pe an.
„Concret, să produci peşte înseamnă să ai baltă sau bazine, să cumperi puiet şi să populezi apa. Trebuie să furajezi puietul şi să-i asiguri condiţii optime de mediu ca să crească. Şi n-ai cum să faci singur toate astea. Aşa că angajezi oameni şi mai plăteşti şi salarii. În cele din urmă, să spunem că reuşeşti să ajungi la o producţie satisfăcătoare, cuprinsă între 2.000 şi 3.000 de kilograme de peşte la hectar, pe an. Iar când să ieşi pe piaţă cu el, observi că peştele importat de comercianţi este mult mai ieftin. Străinii care au înţeles mai demult că ai nevoie de o întreagă strategie ca să produci peşte culeg acum roadele. Ei livrează peştele la un preţ care ţie nu îţi acoperă nici măcar cheltuielile de producţie. Şi atunci se întreabă omul de afaceri: dacă trebuie să investesc mult şi nici măcar n-am unde vinde cu profit bun ceea ce produc, de ce să mă mai tot chinui?”, a spus ing. Neculai Patriche.
Lucrurile nu stau însă chiar atât de răi în toată ţara. Acum trei ani, Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Piscicultură şi Industrializarea Peştelui Galaţi finaliza proiectul unei crescătorii de sturion, la Sibiu. Investiţia le aparţinea unor crescători de păstrăv care au reuşit, cu ajutorul cercetătorilor gălăţeni, să intre şi pe piaţa cărnii şi a icrelor de sturion.
Cine e de vină. Soluţii
„Piscicultura românească s-a dezvoltat în perioada comunistă, după 1950 şi până în 1989. Creându-se unităţi de producţie, a fost nevoie să se dezvolte şi învăţământ piscicol, iar apoi şi cercetare piscicolă. Ceauşescu a privit cercetarea ca pe un mijloc de producţie. În capitalismul românesc, cercetarea e privită doar ca un consumator. Statul a crezut că va fi mai ieftin să cumpere din străinătate tehnologia piscicolă. Evident, nu numai că n-a fost mai ieftin, dar nici nu s-a putut face”, apreciază cercetătorul.
Problemele serioase ale cercetării agricole au început în 2.000, când toate unităţile de cercetare din ţară trebuie să se autofinanţeze. Iar fără sprijin de la stat, supravieţuirea instituţiilor e incertă.
„Statul gândeşte aşa: Institutule, eşti rentabil? Dacă nu eşti, mai bine te închid, ca să nu cumva să îmi produci pierderi. Nimeni nu vede chestiunea pe termen lung. Nimeni nu îmi spune: Institutule, dacă nu te poţi descurca acum, ar fi mai bine să te ajut, astfel încât să ajungi să te dezvolţi şi, la un moment dat, să depăşeşti nevoia de a primi sprijin. Să produci. Or la noi, pentru că oamenii de afaceri nu mai investesc, a scăzut comanda socială. Avem proiecte, dar nu câte ne-ar trebui ca să putem cerceta în voie”, apreciază directorul institutului gălăţean.
Inginerul Neculai Patriche crede că şi băncile ar trebui să creeze produse speciale pentru piscicultori, dat fiind specificul activităţii.
„Banca fie nu ştie, fie nu vrea să acorde finanţare pentru investiţiile piscicole. Aici ai nevoie de finanţare pentru ciclu lung de producţie" conchide cercetătorul, aflat de zece ani la conducerea Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Piscicultură şi Industrializarea Peştelui.
Foto Gabriel Kolbay
