Direcţia de Finanţe Galaţi reacţionează la articolul „Hărţuit de Fisc”

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Compartimentul de Presă şi Relaţii Publice al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Galaţi a dorit să facă o serie de precizări referitoare la articolul „Hărţuit de Fisc”, publicat miercuri, 1 iulie, de “Viaţa liberă”.

„Conform art. 233 alin. (1) din Legea 31/1990 privind societăţile comerciale, dizolvarea societăţii are ca efect deschiderea procedurii lichidării, iar conform alin. (4) societatea îşi păstrează personalitatea juridică pentru operaţiunile lichidării, până la terminarea acesteia. Totodată, aşa cum se prevede la art. 237 alin. (6), la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti de dizolvare, persoana juridică intră în lichidare. Ulterior, în cazul SC LAVAMAT SRL – prezentat de dvs. – judecătorul delegat a numit un lichidator conform prevederilor legale, fapt despre care administratorul societăţii a fost înştiinţat potrivit legislaţiei în vigoare, de la nivelul Oficiului Registrului Comerţului”.

„De asemenea, vă informăm că potrivit art. 252 din aceeaşi Lege 31/1990: (1) Pentru lichidarea şi repartizarea patrimoniului social, chiar dacă în actul constitutiv se prevăd norme în acest scop, sunt obligatorii următoarele reguli: a) până la preluarea funcţiei de către lichidatori, administratorii şi directorii, respectiv membrii directoratului, continuă să-şi exercite atribuţiile;(2) Numai după îndeplinirea formalităţilor de la alin. (1) lichidatorii vor depune semnătura lor în registrul comerţului şi vor exercita această funcţie”.

„Ca atare, întrucât administratorul societăţii nu a luat legătura cu lichidatorul desemnat şi nu au fost îndeplinite formalităţile de mai sus, până la finalizarea procedurilor legale de lichidare şi solicitarea înscrierii radierii societăţii la registrul comerţului, administratorul rămâne obligat să depună declaraţiile fiscale la termenele prevăzute de lege, motiv pentru care este şi înştiinţat de la nivelul DGFP a judeţului Galaţi”.

În ciuda faptului că ni s-a arătat că procedura este legală, rămânem la convingerea că prevederile legale în domeniu sunt făcute doar pentru a justifica existenţa unei uriaşe armate de funcţionari pe salarii bune de la bugetul de stat.

Iar noi, ziariştii, suntem datori să atragem atenţia asupra acestui lucru. La urma-urmelor, o lege proastă poate fi oricând adusă „cu picioarele pe pământ”!

Citit 1820 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.