„Prima brazdă” de 10 milioane euro

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Noul sistem de garantare a certificatelor de depozit acordate agricultorilor a fost aprobat în ultima şedinţă a Executivului, procedurile de derulare urmând să fie detaliate, prin norme metodologice, în cursul săptămânii viitoare, după o serie de întâlniri cu reprezentanţii băncilor şi cei ai agricultorilor.

De facilităţile din noul sistem vor beneficia societăţile private care au servicii de depozitare şi comercializare a produselor agricole, precum şi societăţile sau asociaţiile cu suprafeţe agricole. Pentru punerea în practică a proiectului, Fondul de Garantare a Creditului Agricol va fi capitalizat cu 10 milioane euro.

În baza certificatelor de depozit ce le vor fi acordate, agricultorii vor avea posibilitatea să-şi comercializeze producţia la preţuri stimulative. Mai exact, producătorii agricoli vor avea posibilitatea să îşi depoziteze recolta de grâu în condiţii de siguranţă şi de păstrare a calităţii în depozite licenţiate. Ei vor primi un certificat de depozit garantat de Fond, cu care se putea duce la bănci pentru a-şi lua banii necesari pentru continuarea ciclului agricol sau acoperirea plăţilor.

Astfel, agricultorii îşi vor putea vinde grâul atunci când condiţiile de pe piaţa vor fi mai favorabile. Împrumutul ar putea reprezenta 70-80 la sută din valoarea certificatului de depozit.

Până în prezent, nu de puţine ori fermierii au fost forţaţi să-şi vândă marfa la preţuri mult sub cele pe care le puteau obţine în condiţii normale, pentru că altfel riscau să rămână fără banii necesari unui nou ciclu agricol.

Citit 1139 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.