Poştaşii nu mai pot strânge cureaua

Poştaşii nu mai pot strânge cureaua
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Între cei peste 1.000 de lucrători ai Companiei Naţionale „Poşta Română” care au protestat marţi în faţa Ministerului Comunicaţiilor din Bucureşti s-au numărat şi poştaşi gălăţeni.

De la Galaţi şi Tecuci şi-au susţinut cauza 121 de salariaţi ai Oficiului Judeţean „Reţea Poştală” Galaţi. Între ei s-au numărat oficianţi, cartatori, factori poştali, inspectori exploatare, mânuitori de valori şi alte profesii, care s-au făcut vocea poştaşilor români tot mai afectaţi de criza din administraţia de stat.

Consumabile de acasă

„Am răspuns chemării Federaţiei Sindicatelor din Poşta Română, pentru că nu putem închide ochii în faţa unei realităţi care este din zi în zi tot mai gravă. Una dintre nemulţumirile angajaţilor de la Poşta Română - care se regăseşte şi la Galaţi - este legată de faptul că, în ultimul timp, trebuie să ne asigurăm materiale consumabile din propriile venituri. E jenant când vine omul la ghişeu şi nu avem ribon ca să imprimăm chitanţele sau ne lipseşte hârtia de imprimantă, materiale care au devenit din ce în ce mai scumpe”, ne-a spus Vasile Câşleanu, liderul Sindicatului „Poşta Română” Galaţi, inspector exploatare.

Acesta spune că nici situaţia legată de curăţenie şi întreţinerea spaţiilor în care îşi desfăşoară activitatea Poşta Română  nu este pe roze! Criza guvernamentală se simte mai ales în oficiile poştale unde există activitate cu publicul. 

Doi lucrători pentru curăţenie în opt clădiri

„Criza din administraţia guvernamentală a determinat conducerea Companiei Naţionale de Poştă Română să renunţe la contractul cu firma care asigură curăţenia, fapt care a făcut ca la nivelul judeţului Galaţi să angajăm doi oameni care să facă această activitate. Nu e simplu, dar am încercat să eficientizăm activitatea de organizare a muncii în aşa fel încât cei doi salariaţi să întreţină toate cele opt clădiri în care ne desfăşurăm activitatea în municipiul Galaţi. Pe partea de întreţinere electrică situaţia e şi mai gravă, avem un singur electrician pe toată direcţia”, a spus Sergiu Cîşleanu, director operaţional al Oficiului Judeţean „Reţea Poştală” Galaţi. 

Cât priveşte activitatea din mediul rural, fiecare lucrător are datoria, între altele, să-şi întreţină propriul oficiu.

Reducerea orelor de lucru trage în jos veniturile poştaşilor

Dar criza bugetară din ultimi ani a atins, ca de obicei, oamenii şi bruma lor de venit. Astfel, un alt punct din platforma Federaţiei Sindicatelor din Poşta Română vizează reducerea  salariului lucrătorilor poştali, pe iunie şi iulie, în medie, cu zece la sută pe lună. 

„Este o consecinţă a măsurii excepţionale luată de Compania Naţională „Poşta Română” în iunie 2011, ca urmare a aplicării noilor prevederi ale Codului Muncii. Această prevedere stipulează ca, pentru reducerea cheltuielilor cu munca vie, să fie redus programul de lucru cu 2 zile pe lună. Şi pe cale de consecinţă, cele două libere pe lună trag în jos venitul lunar, în medie, cu 10 la sută”, ne spune liderul de sindicat Vasile Câşleanu.

În baza acestei măsuri excepţionale a CNPR, care va dura 6 luni, la nivelul DJRP Galaţi s-a convenit ca fiecare angajat să stea acasă două zile pe lună - zile neplătite. Măsura necesită un bun management. 

„În baza deciziei CNPR, în mediul rural, am convenit ca  liberele să fie luate în zilele de marţi din primele două săptămâni ale fiecărei luni. Am constatat că în aceste zile sunt mai puţine activităţi şi traficul mai e redus”, ne-a explicat directorul Sergiu Cîşleanu.  

În linii mari, cam acestea sunt efectele reformei din Administraţia guvernamentală, iar faptul că poştaşii au luat atitudine şi au protestat în faţa Ministerului Comunicaţiilor nu face decât să prevină un eventual colaps.

Fiindcă meschinăria reformei ar putea să se extindă până la nivelul cetăţeanului, ce ar putea fi pus în situaţia să meargă de acasă cu hârtia şi ribonul ca să primească de la Poştă vreo chitanţă... Sau cine ştie ce măsuri reformatoare mai inventăm!

Citit 1493 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.