ECONOMIE - Viaţa Liberă Galaţi
Lista contribuabililor mijlocii, publicată pe portalul ANAF
Scris de Cristinel Luca Vineri, 16 Decembrie 2022
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați informează că, prin Ordinul președintelui ANAF nr. 2521/2022, a fost aprobată lista nominală a contribuabililor mijlocii, care vor fi gestionați de administrațiile județene ale finanțelor publice și Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii a Municipiului București începând cu 1 ianuarie 2023. Lista este publicată pe…
Euro a pierdut joi o jumătate de ban
Scris de Radu Georgescu Joi, 15 Decembrie 2022
Monedele din regiune, inclusiv leul, au profitat joi de menținerea apetitului pentru risc și s-au apreciat față de euro. Evoluția a fost stimulată de decizia Rezervei Federale americane de a majora dobânda de politică monetară cu doar jumătate de punct procentual, la 4,25 - 4,50%. Cursul euro a scăzut de…
Legumicultură - Subvenții prin „Programul Tomata”
Scris de Ovidiu Amălinei Joi, 15 Decembrie 2022
Legumicultorii vor beneficia în 2023 de un ajutor de minimis de cel mult 3.000 de euro pentru cultivarea tomatelor în spaţii protejate, plafonul maxim alocat în bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) pe anul 2023 pentru această schemă de sprijin fiind de 262,999 milioane de lei, respectiv, echivalentul a…
Comenzi în creștere în industria prelucrătoare
Scris de Ovidiu Amălinei Joi, 15 Decembrie 2022
Comenzile noi din industria prelucrătoare au crescut, în termeni nominali, în perioada 1 ianuarie - 31 octombrie 2022, comparativ cu perioada similară a anului trecut, cu 19,9 la sută, potrivit datelor prezentate de Institutul Naţional de Statistică (INS). Evoluţia a fost determinată de creşterile înregistrate în industria bunurilor de folosinţă…
Economii la consumul de energie electrică
Scris de Ovidiu Amălinei Joi, 15 Decembrie 2022
Consumul final de energie electrică a totalizat, în primele zece luni ale acestui an, 43,203 miliarde kWh, fiind cu 6,4 la sută mai mic faţă de perioada corespunzătoare a anului 2021, în timp ce în economie s-a diminuat cu 5,6 la sută, informează Institutul Naţional de Statistică (INS). Iluminatul public…
Euro s-a întors la 4,92 lei
Scris de Radu Georgescu Miercuri, 14 Decembrie 2022
Apetitul pentru risc a revenit pe marile piețe financiare, după ce Departamentul american al Muncii a anunțat că inflația de luna trecută a scăzut la 7,1% an/an, comparativ cu 7,7% în octombrie. Încetinirea ritmului de creștere a prețurilor din Statele Unite ar putea permite Rezervei Federale să majoreze, la ședința…
Amenzi ANRE pentru șase operatori din domeniul energiei
Scris de Cristinel Luca Miercuri, 14 Decembrie 2022
Şase operatori de reţele de distribuţie a energiei electrice au fost amendaţi cu o sumă totală de 2,4 milioane de lei pentru nerespectarea obligaţiilor legale faţă de prosumatori, informează Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). În urma finalizării acţiunilor de control, fiind constatate nerespectări ale obligaţiilor legale, au…
Zahărul, energia electrică și untul, în topul scumpirilor din ultimul an
Scris de Remus Basalic Marți, 13 Decembrie 2022
Zahărul se află în topul celor mai mari scumpiri înregistrate în ultimul an, cu o creştere a preţului de 61,94 la sută în noiembrie 2022 faţă de noiembrie 2021, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS) și citate de Agerpres. Alte alimente care au consemnat creşteri importante…
Euro a revenit aproape de 4,93 lei
Scris de Radu Georgescu Luni, 12 Decembrie 2022
Săptămâna aceasta, „prudența” este cuvântul de ordine care domină piețele financiare, înainte de ședințele de politică monetară ale Rezervei Federale, BCE și Banca Angliei. Aceasta a provocat deprecierea activelor considerate riscante, cum sunt și monedele de la marginea zonei euro. Cursul euro a crescut lunea aceasta de la 4,9211 la…
România înregistrează pierderi de miliarde prin neacceptarea în Spaţiul Schengen
Scris de Ovidiu Amălinei Luni, 12 Decembrie 2022
Mediul de afaceri va continua să susţină Guvernul României în toate demersurile pe care le va face pentru aderarea în cel mai scurt timp la Spaţiul Schengen, susţin reprezentanţii Coaliţiei pentru Dezvoltarea României (CDR), din care face parte și Patronatul IMM-urilor Galați, se arată într-un comunicat de presă al organizației.…
Câți bani vor cheltui românii pentru sărbătorile de iarnă
Scris de Ovidiu Amălinei Luni, 12 Decembrie 2022
Bugetul mediu alocat de români sărbătorilor de iarnă se ridică anul acesta la 1.090 de lei, în creştere cu 7 la sută faţă de anul trecut, potrivit unui sondaj CEC Bank. Însă, doar 25,4 la sută dintre respondenţi spun că îşi permit un buget mai mare de Crăciun, faţă de…
Euro a scăzut de la începutul anului cu 2,6 bani
Scris de Radu Georgescu Duminică, 11 Decembrie 2022
Raportul euro/leu a avut o evoluție stabilă pe parcursul săptămânii trecute, cursul mișcându-se într-un culoar de circa un ban, fără ca piața să fie influențată de faptul că României i s-a refuzat intrarea în spațiul Schengen. Se continuă astfel tendința conturată la începutul anului, când media a fost de 4,9474…
Investiții în economie de aproape 40 miliarde de lei
Scris de Ovidiu Amălinei Sâmbătă, 10 Decembrie 2022
Investiţiile nete realizate în trimestrul trei al anului în curs în economia naţională au însumat 39,356 miliarde de lei, în creştere cu 13,3 la sută comparativ cu trimestrul trei 2021, potrivit datelor INS. În perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2022, investiţiile nete realizate în economia naţională au însumat 96,422…
Cu cât cresc salariile siderurgiștilor din combinatul Liberty Galați. Negocieri finalizate pentru CCM
Scris de Ovidiu Amălinei Vineri, 09 Decembrie 2022
Comisia de Negociere din partea administrației Liberty Galați și sindicatul reprezentativ “Siderurgistul AMG” au agreat cu succes Contractul Colectiv de Muncă (CCM) actualizat pentru anul 2023, informează compania. ”Contractul Colectiv de Muncă actualizat vizează creșterea cu 9,8 la sută în medie a venitului brut al tuturor salariaților companiei Liberty Galați.…
Salariul minim, stabilit „fără nicio formulă de calcul”
Scris de Ovidiu Amălinei Vineri, 09 Decembrie 2022
Salariul minim nu mai este raportat la coşul minim de consum, aşa cum se întâmpla până în 2003, iar de anul viitor acesta a fost stabilit la 3.000 de lei, valoare la care s-a ajuns fără nicio formulă de calcul, afirmă preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin. "Decenţa e…
Cazurile de insolvență, în creștere accelerată în Regiunea Sud-Est
Scris de Ovidiu Amălinei Vineri, 09 Decembrie 2022
Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă a crescut cu 10,68 la sută în primele zece luni din 2022, comparativ cu perioada similară a anului trecut, fiind înregistrate 5.387 de insolvenţe, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). În Regiunea Sud-Est,…
Scădere drastică a importurilor de gaze naturale
Scris de Ovidiu Amălinei Vineri, 09 Decembrie 2022
România a importat, în primele nouă luni din 2022, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 1,6 milioane tone echivalent petrol (tep), cu 19,2 la sută (-396.200 tep) mai mică faţă de cea din perioada similară a anului trecut, potrivit INS. Producţia internă de gaze naturale a fost, în perioada…
Leul nu s-a lăsat influențat de spațiul Schengen
Scris de Radu Georgescu Joi, 08 Decembrie 2022
Leul a avut, din nou, o evoluție stabilă față de euro, semn că piața locală nu era interesată de modul în care va fi rezolvată intrarea României în spațiul Schengen. Mult mai important este modul în care economia românească va reuși să evite intrarea în recesiune, așa cum dau semnale…
„Umbrela” telefoniei mobile acoperă peste 98 la sută din populația României
Scris de Cristinel Luca Joi, 08 Decembrie 2022
Toți operatorii de telefonie mobilă din România îndeplinesc obligația de acoperire cu semnal a 98% din populația României, primul în clasament fiind RCS&RDS, cu o pondere de 98,8%, informează Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM). „Am finalizat cu succes o nouă campanie de verificare a acoperirii cu…
Webinar organizat de DGRFP Galați
Scris de Cristinel Luca Joi, 08 Decembrie 2022
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) organizează, pentru a patra lună consecutivă, o serie de webinarii menite să clarifice anumite teme sau spețe specifice. Webinariile oferite de ANAF au o durată de două ore şi înscrierile se pot efectua până la data şi ora începerii seminariilor, în limita locurilor disponibile.…
Cursul euro rămâne sub pragul de 4,92 lei
Scris de Radu Georgescu Miercuri, 07 Decembrie 2022
Reducerea ofertei de valută din partea celor care au fost interesați să cumpere titluri de stat românești a provocat deprecierea leului față de principalele valute. După scăderea de marți la 4,9126 lei, minimul ultimelor trei săptămâni, media monedei unice a urcat la 4,9186 lei. Minimul din piața locală de 4,911…
Euro stagnează la 4,92 lei
Scris de Radu Georgescu Luni, 05 Decembrie 2022
Începutul de săptămână a fost pozitiv pentru leu, care s-a apreciat față de principalele valute, profitând de nivelul redus al aversiunii față de risc, după apariția informației că autoritățile de la Beijing sunt pregătite să diminueze asprimea politicii „zero Covid”. Cursul euro a scăzut de la 4,9297 la 4,9207 lei,…
Record negativ al producției de porumb
Scris de Cristinel Luca Luni, 05 Decembrie 2022
România va consemna în acest an cea mai mică producţie de porumb din 2007 şi până în prezent, seceta pedologică diminuând recolta cu aproximativ 40%-50% faţă de anii trecuţi, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea. „Până la această dată, producţia medie este de 3.000 kg/ha, ceea ce…
Noi emisiuni de titluri de stat, la dobânzi mai mici decât la depozite
Scris de Viaţa liberă Luni, 05 Decembrie 2022
Programele Fidelis și Tezaur din decembrie 2022 debutează luni, 5 decembrie, iar cei interesați pot împumuta statul, dar la dobânzi mai mici decât cele mai bune oferte din piață la depozitele bancare, anunță HotNews.ro. Cele mai bune oferte ale băncilor româneşti au dobânzi de 8-9,8%. În ceea ce privește Fidelis,…