Aş fi vrut să scriu despre România muncitoare. Că tot a fost 1 mai. Din păcate, e greu să mai vorbeşti despre muncă într-o ţară de şomeri şi de asistaţi social. Ce sărbătoare a muncii mai poate fi la Galaţi, când mai avem doar 40 la sută din numărul de muncitori din 1990, iar şomajul a atins cote record? Mai degrabă am putea organiza un parastas, întru pomenirea locurilor de muncă pierdute şi a impozitelor şi taxelor irosite pe tot felul de prostii.
O analiză pe ultimii 14 ani (adică din 2000 încoace) a pieţei muncii de la Galaţi ne dezvăluie faptul că lucrurile au luat-o razna. Dincolo de cifrele interpretate oficial (adică aranjate astfel încât să pară că e ca-n paradis) descoperim adevărate catastrofe sociale. În fapt, criza economică mondială nu a făcut decât să scoată la suprafaţă mizeria urât mirositoare pe care aleşii noştri au tot ascuns-o ca pisica în ultimele două decenii. Dar să vedem ce spun cifrele.
În 2000, erau la Galaţi (sursa: Institutul Naţional de Statistică - INS) 55.455 de angajaţi în industrie, 11.200 în construcţii, 6.700 în agricultură, 16.500 în comerţ, 18.200 în învăţământ şi sănătate, 3.170 în administraţie şi alţi 25.700 de oameni în alte domenii (servicii diverse, comunicaţii, turism, transport, bănci etc). În total, aproape 137.000 de gălăţeni aveau un loc de muncă. La 14 ani distanţă, doar 98.000 de locuitori ai judeţului nostru se mai pot lăuda că au unde munci, ceea ce înseamnă că am reuşit să „producem” 39.000 de şomeri. Adică, mai pe direct, au dispărut 28,5 la sută din joburile disponibile în anul 2000.
Dar asta nu e tot. Şi repartiţia angajaţilor pe domenii s-a modificat substanţial. Spre exemplu, în industrie lucrează acum doar 29.000 de oameni, în scădere cu 58,7 la sută faţă de acum 14 ani. În agricultură mai avem doar 1540 de angajaţi (minus 67,1 la sută). Numărul de angajaţi a scăzut şi în sănătate şi învăţământ (minus 5,91 la sută), dar şi în construcţii (2,1 la sută). După cum se poate observa, în toate ramurile productive şi în serviciile sociale strategice avem scăderi importante în privinţa numărului de salariaţi.
Există însă şi zone în care angajaţii au sporit. Vocaţia de negustor a gălăţeanului s-a dezvoltat cu entuziasm, astfel încât avem acum cu 5,44 la sută mai multe vânzătoare. Că dacă tot nu mai producem nimic, măcar să vindem. Ce? Textile chinezeşti de proastă calitate, roşii turceşti, flori olandeze, făină ungurească, mere poloneze etc. Cum s-ar spune, cam urcăm nuci în pod cu furca.
Însă cel mai important „salt” a fost făcut în administraţia publică. Dacă în 2000 în acest sector lucrau 3170 de gălăţeni, acum sunt 9.067. Adică de trei ori mai mulţi! De altfel se poate vedea şi cu ochiul liber că toate clădirile administrative au devenit neîncăpătoare pentru cohortele de lipitori de afişe care au căpătat slujbă „la stat”. Şi la propriu, dar şi la figurat. Repet, cifrele sunt oficiale şi pot fi găsite pe site-ul INS.
O concluzie la această analiză sumară (din care se pot dezvolta câteva anchete) ar fi aceea că, în actualul ritm de „dezvoltare” a economiei gălăţene, cam în 2025 (adică peste 11 ani) nu va mai munci nimeni în industrie şi în agricultură, iar în şcoli şi spitale vor mai fi vreo 5000 de medici şi profesori. Da, dar în sectorul de administraţie publică se va investi serios în clădiri noi pentru armata expansionistă de funcţionari.
