Nu înţeleg de unde atâta surpriză pe cei care cred că se va rupe Coaliţia! Chiar dacă s-ar rupe, ar mira atât de mult o astfel de decizie, în condiţiile în care marele hocus-pocus scos din pălăria de politician român, a fost, pentru acest mandat, tocmai această alianţă contra tuturor firilor doctrinare, între PSD şi PD-L?
Să fim serioşi; toţi am clătinat din cap, sceptici, indiferent de simpatii sau antipatii politice când i-am văzut, stând la aceeaşi masă, pe Emil Boc şi Mircea Geoană şi semnând protocolul de colaborare guvernamentală. S-a vorbit atunci despre un pact pentru România, de salvarea bietei ţărişoare care, vezi Doamne, ar fi căzut în neagra deznădejdie fără armonia dintre cele două partide.
Că de atunci şi până acum numai armonie nu a fost, s-a văzut; cât priveşte programul guvernamental, să fie primit! În afară de vreo 32 de măsuri anticriză nu am auzit altceva (şi aici mă refer la numărul de măsuri pe care l-am reţinut, nu la măsurile propriu-zise, pentru că ştiţi cum este – când promiţi doar pe hârtie, vorbele zboară pe lângă ureche).
Aşadar, dacă toată această coaliţie s-ar rupe, surpriza nu ar fi prea mare, de aceea nici nu dau prea mult câştig de cauză acestui scenariu panicard. Motivele pentru care s-ar rupe coaliţia însă, rămân mereu eterne şi fascinante, ca să parafrazăm politic.
Haideţi să face abstracţie, măcar câteva minute, că Dan Nica este gălăţean şi că toţi ne-am pus mari speranţe în el, atunci când a fost numit vicepremier şi ministru al Administraţiei şi Internelor. Ce a făcut sau nu a făcut pentru Galaţi, până acum, este o cu totul altă poveste.
Ce discutăm noi acum este de ce Dan Nica s-a transformat, deodată, în ciuca bătăilor politice dintre cele două partide. Până la urmă, atunci când a făcut declaraţiile despre faimoasele autobuze, închiriate deja pentru marea mişcare turistico-electorală de pe 22 noiembrie, Dan Nica nu a spus nici cine le-a închiriat şi nici cine ar vrea să se plimbe prin ţară, în grup organizat, la alegerile prezidenţiale.
De unde până unde au tras concluzia democrat-liberalii că fix despre ei este vorba, rămâne un mister…
Este drept, nici nu poţi spune că declaraţiile lui Dan Nica au fost „scăpate” din greşeală, sau că le-a făcut în necunoştinţă de cauză. Privirea, tonul şi chiar contextul în care afirmaţiile au fost făcute, toate indicau clar că ministrul de Interne trimite mesaje clare.
Interesant a fost că, deşi mesajele au fost lansate fără adrisant, acesta a fost identificat în PD-L. Care, iniţial, a cerut explicaţii, prin vocea premierului, după care a trecut la măsuri mai dure, precum remanierea ministrului de Interne.
Reacţia lui Dan Nica, dar şi a preşedintelui său, Mircea Geoană, care au dat dovadă de calm şi stăpânire de sine, chiar în condiţiile în care premierul tuna şi fulgera la Palatul Victoria, este un alt semnal. Iar dacă nici acesta nu este clar, să amintim doar cele două cuvinte pe care preşedintele ţării le-a adresat, ieri, celor două partide năbădăioase: băgaţi-vă picioarele în apă rece!
Aşadar, semnale clare că intenţia nu este, de fapt, de rupere a coaliţiei. Spectacolul la care asistăm noi acum nu pare nici pe departe începutul sfârşitului, ci doar începutul unui alt război al nervilor.
Căci cel care cedează şi ţipă este, până la urmă, cel care generează – în ochii publicului – criza politică. Iar publicul nu-l va iubi niciodată pe cel care declanşează criza politică, cel care deschide războiul.
Aşa că doar mănuşa a fost aruncată. Astăzi vedem cine o ridică. Dacă o va ridica cineva.
