De la copilul de şase ani şi până la bunicul acestuia, toată lumea din ţara asta vorbeşte de alegeri. Că un candidat e mai prostănac decât altul, sau că celălalt este mai jucător decât restul.
Toţi îşi dau cu părerea, toţi discută, calculează, notează, demonstrează şi dezvăluie lucruri care – nu se ştie cum! – au stat, aşa, nedezvăluite timp de vreo cinci ani şi care fix acum au fost scoase la iveală, desigur, fără nici un fel de scopuri ascunse.
După ce l-am privit pe Traian Băsescu, adresându-se fermierilor înfierbântaţi de proteste şi l-am urmărit, la televizor, pe Emil Boc, calculând cuminte, ca un şcolar silitor, subvenţiile care urmează să fie date, am realizat că ţara asta nu va şoma niciodată, oricât de mare ar fi criza.
Chiar de s-ar desfiinţa toate slujbele din România, tot am avea o ocupaţie: noi, oamenii de rând, să urmărim interminabilele jocuri politice, iar ei, politicienii, să le joace!
Dacă problema subvenţiilor la animale a putut fi rezolvată – sau, dacă nu rezolvată, măcar adusă în atenţia conducătorilor – prin protestele cu talăngi din faţa Cotroceniului, cât va mai dura până când zona se va transforma într-un loc de pelerinaj politic?
Căci românii, încolonaţi frumos, ar putea veni la gardurile Palatului Prezidenţial fie pentru a cere majorarea plafonului până la care se alocă ajutoarele de încălzire, creşterea pensiilor, indexarea salariilor, acordarea de sporuri şi câte şi mai câte?
La începutul acestui an, când se discuta despre cum ar trebui să se comporte conducătorii noştri pentru a contracara efectele crizei, se vorbea despre reducerea fiscalităţii, despre încurajarea investiţiilor şi, foarte important, despre adoptarea, faţă de popor, a unei politici sincere.
Se discuta că vom avea mai mult de câştigat dacă vom fi cu toţii, conştienţi, de cât este în stare statul să suporte criza, asta ca să nu ne îmbătăm cu apă rece şi apoi, la un moment dat, să ne trezim când este deja prea târziu!
Dar toate acestea au fost doar vorbe şi scenarii; politicienii au făcut tot ce ştiu ei mai bine, adică au promis, iar noi, ceilalţi, am făcut ce ştim noi să facem de 20 de ani, să credem, sperând într-o viaţă mai bună…
Am ajuns acum, aproape de finalul anului, să discutăm despre fraude electorale, despre cât de constituţional sau nu este referendumul, sau despre Hayssam, în loc să ne numărăm şomerii şi impozitele neplătite la stat…
Într-adevăr, coborârea lui Traian Băsescu din Olimpul Cotrocenilor printre fermieri a fost glorioasă şi a demonstrat curaj – nu ştiu câţi candidaţi la prezidenţiale ar fi făcut la fel, mai ales că fusese şi huiduit înainte! – însă astfel de gesturi nu contează deloc în faţa pagubelor produse de criză.
În România alegerilor electorale, în care candidaţii împart, darnici, promisiuni, de parcă i-ar milui pe săraci cu fructe de aur, pensionarii mănâncă în continuare alimente aproape expirate, pentru că sunt mai ieftine şi vând medicamentele luate gratuit sau compensat din farmacii, pentru a-şi rotunji pensiile…
