Cu papamobilul prin Galaţi

Evaluaţi acest articol
(18 voturi)

Sigur, un oaspete chiar se simte dator să spună lucruri frumoase, chiar binişor "umflate", despre gazdă. Dar înaltul pontif chiar nu era obligat să repete elogiile la adresa românilor şi odată întors acasă, în Piaţa San Pietro, în faţa a mii de pelerini - dintre care foarte puţini români. "România este Grădina Maicii Domnului", spunea Papa la Iaşi. Un orfan spunea tot atunci despre prezenţa acestuia: "parcă pluteam pe cer!". Papa invoca, zic eu, mai degrabă un viitor posibil, nu probabil, decât un prezent iluminat: România - "o mamă care cultivă visurile fiilor, care le păzeşte speranţele şi care aduce bucuria în case". Cu care guverne?!

Papa, impresionat în Catedrala Neamului, emoţionat la Iaşi, unde o tânără cu prunc la sân  o evoca parcă pe Fecioara Maria, fotografia cu ea ajungând apoi pe site-ul Vaticanului, a fost bucuros să întâlnească o comunitate de romi săraci. S-a arătat încântat în Transilvania. Desigur, în special pentru împlinirea morală de a beatifica episcopii greco-catolici martiri, victimele comunismului. Şi aceasta la Blaj, loc special pentru noi prin Câmpia Libertăţii, unde în 1848 zeci de mii de români s-au ridicat împotriva lipirii forţate a Transilvaniei la Ungaria. Un veac mai târziu, liderii comunişti au interzis episcopului unit Ioan Suciu să ia cuvântul la evocarea evenimentelor de la ´48; din solidaritate, riscând enorm, episcopul ortodox Nicolae Popoviciu a refuzat să vorbească. Demnitatea celor de atunci, azi? Bine ar fi dacă, într-adevăr, România ar avea măcar câţiva metri pătraţi din Grădina evocată de Papa Francisc şi, înaintea sa, de Ioan Paul al II-lea. Şi dacă am vedea şi noi la fel de frumos în jurul nostru...

Oare la fel ar fi vorbit suveranul pontif şi după o vizită prin săraca Moldovă? Desigur, putea să admire Voroneţul, cu inimitabila sa pictură exterioară, realizată cu câteva decenii înainte de Capela Sixtină. Dar despre Galaţi, fantoma elegantului port de altădată, oare ce ar fi spus Papa? Despre oamenii care zâmbesc acum mai puţin decât în trecut? Desigur, din politeţe, tot ar fi zis ceva despre clădirile vechi, unele lăsate criminal ca să moară, despre fermecătoarea Dunăre, deloc albastră, cam lăsată în "paragină" edilitară… Vorbind despre ospitalitate şi curiozitate culturală, mulţi autori din ţară au susţinut la Festivalul "Axis Libri" că n-au avut niciodată atâta public la lansări. Cu sau fără putere de cumpărare, gălăţenii încep să lase şi impresie bună. Aşa, poate să ne viziteze şi Papa!

Citit 1597 ori Ultima modificare Luni, 10 Iunie 2019 16:16

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.