Din nou au curs râuri de cerneală iar posturile de televiziune au emis ore întregi după ce preşedintele României, Traian Băsescu, a făcut declaraţiile cu privire la cheltuielile din administraţie.
Aşa am aflat că dacă se va continua în acelaşi stil ca anul trecut, vom ajunge în situaţia ca la sfârşitul anului să ne împrumutăm din nou de pe la vreo bancă mondială, ca să putem supravieţui.
O situaţie posibilă, însă de nedorit, a avertizat preşedintele, care s-a declarat împotriva cheltuielilor fără cap.
Nimic mai frumos decât asta, toată ţara este de acord cu reducerea cheltuielilor, mai ales atunci când vorbim despre cheltuieli suplimentare, de risipă din bani publici. Ceea ce este însă ciudat este modul de exprimare.
„Am mers prea departe cu bucuria, cu veselia de a cheltui fără a avea responsabilitatea de a ne întreba de unde surse de finanţare”, a spus preşedintele, referindu-se la acele sporuri acordate până anul trecut – spor de costum, de zâmbet, de antenă etc.
În primul rând, să ne referim puţin la fondul problemei – deşi forma în care a fost exprimată este şi mai deranjantă (dar ajungem şi acolo, puţintică răbdare!).
Oare toate aceste sporuri acordate până anul trecut şi cele "de antenă" şi cele „de zâmbet” şi cele „de costum” nu au fost cumva acordate în mod legal? Nu au fost ele negociate fie în Contractul Colectiv de Muncă, fie în contractele individuale?
Se ştie de cel puţin un mandat că funcţionarii din administraţia locală primesc – sau mai bine spus, au primit – bani în plus la salariu, pentru a-şi cumpăra haine decente. Că nu poate un secretar de Prefectură sau Primărie să vină la şedinţe sau la vizite oficiale în blugi şi geacă.
Este normal, noblesse oblige, dar, este drept, trebuie să ai măsură în toate. Că doamna de la Prefectură/Primărie/CJ poate arăta onorabil şi fără a scrie „Chanel” pe eticheta sacoului!
Deci, funcţionarii publici care s-au bucurat de aceste sporuri nu le-au inventat ei peste noapte, ci au avut un cadru legal pentru a le primi, pentru că, nu-i aşa?, ţara asta nu e „sat fără câini” (metaforic vorbind, nu vă mai uitaţi cu înţeles la haitele de pe stradă)…
În al doilea rând, aş vrea să vorbim puţin şi despre „formă”. Încercând, probabil, să ne responsabilizeze pe toţi, ca popor, preşedintele României a folosit pronumele „noi”.
Şi a spus domnul Traian Băsescu faptul că „noi” am râs cam ca… aia în târg când vinde linguri şi ce ne-am mai distrat cheltuind banii publici pe sporuri fără cap!
Că tot „noi” nu am avut nici un moment responsabilitatea de a „ne întreba” (din nou, pe noi!) de unde luăm (evident, tot noi!) sursele de finanţare.
Să mă scuzaţi, dar eu nu mă consider nici un moment vinovată pentru sporurile date pe ochi frumoşi, antene înalte sau praful acumulat pe dosare!
Pentru că dacă aşa ar funcţiona responsabilitatea în ţara asta, atunci domnul preşedinte ar fi stat, săptămâna trecută, în stradă, în faţa Prefecturii, atunci când „noi – sindicaliştii” am cerut măsuri clare de ieşire din criză, iar în această săptămână domnul Băsescu ar trebui să meargă, la pas, alături tot de „noi-pensionarii”, în marşul pe care aceştia îl vor face în semn de protest.
Pe acelaşi principiu, preşedintele şi Guvernul, împreună cu Parlamentul, ar trebui să treacă prin aceleaşi situaţii dramatice când „noi-şomerii” nu mai avem cu ce plăti ratele la bancă, sau atunci când „noi-copiii-săraci” nu mai avem ghete să mergem la şcoală şi nici casă în care să dormim.
Nu, nu mă simt vinovată de sporurile mari date în administraţie şi ar fi foarte bine dacă fiecare şi-ar vedea propria responsabilitate.
Pentru că nu „noi” am câştigat un mandat de parlamentar, ministru sau preşedinte de ţară. Ci ei!
