„Vino, iubita mea, oraşu` e pe PUG!” – aşa ar putea cânta, încântat, tânărul gălăţean, gândindu-se că tipa cu care vrăjeşte ar putea să-i devină peste nişte ani soaţă, apoi mama copiilor lor.
Şi, într-un târziu, vor apărea nepoţeii care, odată ajunşi bătrâni, vor afla din ziar că Primăria schimbă iarăşi PUG-ul, adică Planul de Urbanism General. În care vor apărea ca şi acum drept spaţii verzi zone de pământ bătătorit şi betoane.
Nici acel PUG, scumpul de el, nu va schimba probabil mai nimic şi va avea aceeaşi „prefaţă”, cu aceeaşi prezentare de oraş multi-industrial în agonie uşoară.
Şi atunci vor fi propuse alte direcţii de dezvoltare pe orizontală a oraşului, din moment ce pe zgârie-nori nu-i rabdă pământul păcătos de la noi. Sau costă scump (nu că nu s-ar „scăpa” vreo autorizaţie de construcţie pentru mastodonţi pe malul putred al Dunării)…
Am apucat PUG-uri de prin anii `90 când, banii pentru investiţii veneau de la Guvern în mai mare măsură decât azi, când ne-a crescut independenţa financiară. Iar firmele acceptând atunci să lucreze pe daiboj, în speranţa că vor vedea ei odată şi banii, planurile erau mai ambiţioase: o parcare subterană lângă Prefectură, translatarea unei părţi a străzii Domneşti mai în interior, cu tot cu sediul PSD, precum marele templu de la Asuan, cu apariţia unei piaţete…
PUG-uri de alfel comandate, plătite, expuse gălăţenilor pe pereţii Casei Căsătoriilor, aplaudate şi… îngropate.
Au urmat planuri leit-poleit asemănătoare cu criza: măsurăm ce-avem, punem pe hârtie şi propunem un viitor Galaţi… identic cu acesta.
Normal, în timp, mai veştejit, mai betegit, mai dărâmat în zona veche şi mai ciudat, mai obraznic, mai kitschos în zona „modernă”. Mai ieftin un proiect de hârtie scump, decât construcţii cu cheltuieli uriaşe!
Se aud acum tot mai multe glasuri, inclusiv printre arhitecţi, că ar fi bună o dezvoltare peste Dunăre, unde terenul este solid şi practic nelimitat, cum spunea, în anii `90 prefectul Beuran.
S-au produs deja dezvoltări naturale, spre nord, unde oamenii au investit din propriul buzunar pentru vilişoare, sau spre Brăila, unde terenurile cumpărate de viitori speculanţi de pământuri împiedică dezvoltarea unui cartier-tampon şi a bunei înţelegeri între oraşele vecine.
Noul PUG va consemna probabil doar ce s-a mai produs de la cel vechi. Nu-şi prea bate capul Primăria să ne spună încotro şi cum ne-om dezvolta. Dacă ştie şi ea, săracă, aşa, retrocedată…
La o întrunire a echipei de arhitecţi care ne pregăteşte pentru şocul viitorului PUG, unul dintre invitaţi, reprezentant al Agenţiei pentru Protecţia Mediului, a pus o întrebare simplă: ce vor să facă dumnealor specialiştii plus edilii din acest oraş?
O întrebare atât de simplă, încât pare să nu se fi gândit cineva la aşa ceva!
Păi, noi ne gândim doar unde să facem loc cererii de terenuri de construcţie a gălăţenilor (a unora: să „servim” adică vreo firmă sau vreun boss ori vreun lider care vrea el să se extindă!), cel mult cum să mai canalizăm ce nu e canalizat, în ce zonă trebuie date cu var scurgerile (evident, numai unde există scurgeri!) şi alte chestii cuminţi sau de gaşcă.
Păi n-ar fi mai bine să ni se dea jumătate de an să ne extindem unde dracu’ vrem noi?
Ce, numai unii să construiască pe spaţiul verde? Lasă-mă domnule să-mi fac şi eu o colibă în Grădina Publică, faceţi trecerile de pietoni pe unde vedeţi urme de paşi, nu unde vă vine bine, desfiinţaţi trotuarele, că tot suplinesc lipsa de parcări…
Dar dacă Galaţiul va fi veşnic aşa, aşteptând pe PUG, ca pe năsălie?!
Am aruncat din nou o privire urâtă Galaţiului după ce-am ieşit ieri din Cimitirul „Eternitatea”. Cum e turcu’-i şi pistolu’!
Şi acolo a fost la început ordine. Întâi, una socială: domnii, în faţă, sărmanii, mai la margine.
A venit comunismul în care morţii erau, ca şi cei vii, egali cu forţa. Nea Ion putea astfel „locui” veşnic lângă Ressu, primar de patru ori, cel care a făcut din Galaţi oraşul teilor şi care stă şi azi cu piatra de mormânt strâmbă!
Apoi, au venit presiunile viilor, şi înainte, şi după Revoluţie, când s-au făcut morminte şi între şi peste morminte!
Dar „Eternitatea” va figura etern pe PUG-uri drept cel mai mare petic de verdeaţă.
Oficial, căci în realitate ar trebui să se vopsească în verde crucile, ca măcar pata de pe PUG să fie şi exactă…
