Există teorii conform cărora emoțiile sunt dăunătoare, deși acestea au condus la apariția celor mai însemnate opere de artă din istoria omenirii. În paralel, alți gânditori sunt de părere că un om care acționează strict rațional este în stare să aducă mai multă plusvaloare societății din care face parte. Asta și în condițiile în care realizările tehnico-economice au fost cele care au condus la progresul inevitabil al speciei umane.
Altfel, cortexul cerebral, responsabil de conștientizare, este conectat și cu zona care se ocupă de gestionarea emoțiilor, dar inexpugnabilele cetăți din care fac parte cele două categorii de mai sus, radicalizate de propriile convingeri, nu trebuie dărâmate. Este nevoie de ambele abordări. O persoană rațională lipsită de emoții e în stare să conducă la distrugeri incomensurabile, fără a a trăi niciun sentiment relaționat cu cele produse. La polul opus, lipsa rațiunii și încărcarea exclusivă cu emoții naște monștri la fel de crânceni.
Din fericire, extrem de puține sunt situațiile din viața reală descrise în rândurile de mai sus. Putem să credem că Dumnezeu (sau natura, în funcţie de convingerile fiecăruia) ne-a înzestrat pe toți cu câte ceva din fiecare cele două trăsături de caracter, fără a uita să (ne) adauge dorința de umanizare, mai exact prin manifestarea personalității.
Paradoxal sau nu, de aici pleacă speranța de care avem atâta nevoie. Încrâncenarea cu care acest virus ne bagă și ne scoate din case, măștile, frica de boală și distanțarea impusă reprezintă toate aspecte ale unei noi realități. Cu sau fără vaccin, dar cu respectarea normelor sanitare, viața merge înainte și rămânem aceiași, indiferent că suntem apăsați de emoții sau de rațiune.
Mai important este că aceste două trăsături cognitive configurează speranța de mai bine. Oamenii au învins, dintotdeauna, epidemiile, războaiele și alte nenorociri, trecând peste frică, mizerie, frig, orgolii sau tristeți. Faptul că, acum, suntem nevoiți să traversăm din nou o perioadă mai puțin fericită din istoria umanității ne obligă să o facem cu rațiunea cu care am fost înzestrați. Totuși, nu trebuie să uităm că emoțiile sunt cele care ne dau speranța. Iar dacă lăsăm speranţa la uşă, ştim cu toţii ce prag trecem.
