Românii mănâncă jar. E o furie şi o disperare care nu îi mai încape. Criza ne-a ajuns direct în buzunare şi am aflat din gura preşedintelui că salariile bugetarilor, pensiile şi ajutoarele de şomaj se vor diminua.
Motivul? Suntem la fundul sacului şi adunăm firimiturile doar-doar ne mai iese de-o pâine. Comparaţia plastică cu omul gras care s-a suit în spatele schilodului şi-l călăreşte neprincipial e doar o micuţă bomboană pe care preşedintele Băsescu a pus-o pe coliva cu care suntem îmbiaţi la parastasul României.
E adevărat că economia e costelivă, abia îşi mai trage sufletul, e adevărat că s-a suit cineva în cârca ei, dar nu pensionarii, şomerii sau profesorii şi medicii stau călare pe prosperitatea acestei ţări.
Omul gras e mai curând clasa politică, reprezentată iată de primul marinar al ţării, preşedintele neangajat politic (!?!), devenit purtător de cuvânt al dezastrului naţional, după trecerea hoardei FMI.
Practic, după lupte care au durat vreo 6 ani, portocalii au invadat tot, au pus mâna pe putere şi acum definitivează ceea ce au început, mai mult sau mai puţin inteligent, toţi cei care au avut această putere de două decenii încoace: falimentul nostru, al tuturor. Pentru că lucrurile nu se vor opri aici.
Acţionează în forţă. Altă soluţie oricum nu au. Aşa că după reduceri de salarii şi pensii, concedieri şi disponibilizări, va urma şi mărirea taxelor, ca să nu rămână nimeni neatins.
Lipsa unor programe inteligente, a unei strategii de ieşire din criză, ceaţa totală asupra sumelor care se cheltuiesc sau se pierd, asupra beneficiilor măsurilor luate, asupra drumului pe care îl iau banii împrumutaţi face din toată tevatura un circ trist.
Habar nu avem cât se economiseşte din cei 15 la sută luaţi din pensia pe care bătrânii abia şi-o drămuiesc.
Nu ştim dacă nu cumva este mult mai puţin decât s-ar încasa dacă nu s-ar mai reeşalona datoriilor unor mari firme, sau a câta parte este din suma cheltuită deja cu caricatura de referendum care i-a sporit popularitatea preşedintelui.
Nimeni nu ştie ce înseamnă 25 la sută din salariile bugetarilor, faţă de concesiunile neplătite, licitaţiile trucate, preţurile neruşinate ale materialelor sanitare, sau orice altceva, de proastă calitate şi aşa mai departe. Totul este doar declaraţie de forţă şi nimic mai mult.
Se cere o solidaritate naţională între căţeii costelivi şi dulăii noii democraţii de coloratură. Puteţi înlocui animalele cu boii şi măgarii…
Dar cererea nu vine de la un premier responsabil şi în cunoştinţă de cauză, ci de la purtătorul său de cuvânt, preşedintele României.
Ce caută Traian Băsescu în treaba asta? De când preşedintele tuturor românilor le pune acestora juvăţul de gât, atâta vreme cât ţara asta are un guvern plătit să guverneze? Nu să facă drepţi la cererea comandantului suprem.
Ce răspundere să-şi asume alesul nostru dintâi asupra politicilor guvernamentale, care între noi fie vorba nu există, când acestea ar trebui puse în practică de cei ce guvernează? El poate vorbi cât vrea, desaga e în spinarea altora.
Vreţi rapoarte şi analize? Doriţi previziuni şi termene? Ei bine, puneţi-vă pofta în cui! Cine să vi le dea? Nişte miniştri care habar nu au ce păstoresc şi lucrează printre picături, pentru că au mai multă treabă cu afacerile personale?
Sau poate vreţi să-l întrebaţi pe micul Boc. Nu se poate. În numele lui, vorbeşte preşedintele, că el le ştie pe toate. Dar nu poate da nimic. Decât declaraţii. Pentru asta are şi dare de gură şi obrazul potrivit.
Vi se mai pare nepotrivit să vorbim despre dictatură, faliment, recesiune etc? Despre toate s-a discutat până la epuizare în ultimii ani. Nimeni n-a crezut.
Acum, în loc să facem crize de nervi, am putea fi mulţumiţi. Avem confirmarea. Ce-o să facem cu ea? Nimic. Doar trăim în democraţie, ce naiba!
