Mioriţa bătu sfios la uşa stăpânului. Baciul deschise.
„Stăpâne, stăpâne, mai cheamă şi-un câine!”, îi ceru oaia. Câinele de pază al democraţiei era însă plecat pe la o manifestaţie a pensionarilor…
Atunci oaia se aşeză câineşte şi, oftând că n-o mai auzeau şi alţii, îi povesti totul ciobanului care, credul, nu se descurca el cu ce tot spuneau televiziunile: că adică…
a) PREMIERUL Băsescu a anunţat măsuri nasoale, impozitarea inclusiv a morţilor, pentru că altfel ne va fi mai rău, că aşa vrea FMI şi că cu (pardon cacofonia – ce vrei de la un cioban, dacă şi demnitarii cacofonesc?) răbdarea noastră mioritică ne cere să stăm şi să aşteptăm vremuri mai bune…
şi b) dracu’ ne ia, PREMIERUL Băsescu trebuia să spună Guvernului să scadă, nu să crească taxele, ca să pună astfel consumul şi economia în mişcare, că FMI nu ne-a cerut aşa ceva, tăieri de lefuri, ci doar să-i dăm banii înapoi; dacă o să ni-i dea…
„Moşule – spuse oaia - , dacă ai leafă, e vorba să ţi se ia un sfert, dacă ai pensie, ceva mai puţin, oricum şi aşa-i mică, dacă ai ajutor de şomaj, la fel”.
„Păi – spuse şi ciobanul – eu nu câştig oricum nimic: brânza nu pot s-o mai vând, că ne obligă să avem casă de parcat… pardon, de marcat, păşunile nu mai sunt, pentru că au făcut ştabii fundaţii pentru vile acolo, îmi hrănesc oile cu brânză”.
„Ce mai, mi-a ieşit un fel de, cum îi zice, perpetuum mobile : un circuit al brânzei în mama lui de lapte! Uf, oile nu mă lasă nici să le beau laptele, spun că lor nu le dau brânză de calitate”.
Oaia tuşi puţin, supărată că baciul schimbase discuţia de la Guvern spre oi (de parcă nu tot aia e – ce-l mai ascultă ăştia pe dom´ preşedinte… ):
„Măi bade, specialiştii spune că mai bine e să ne taie din venit, decât din plecat. Şi că dacă umblau pe la TVA sau la cota aia unică era şi mai rău: rămânea adică statu` şi fără venit, şi fără plecat, nu avea cu ce plăti pensiile, ajutoarele, alocaţiile, cofinanţările, sediile, sărbătorile, automobilele de lux, nimic, nimic, nimic!”
„Păi aşa (zise şi ciobanul, ciobăneşte), dacă taie ăştia un sfert din bani la bugetari – dau şi eu un exemplu – o să cumpere ăia doar trei sferturi de pâine şi trei sferturi de litru la lapte!”
„Păi, impozitul n-o să fie şi el prescurtat cu un sfert? Şi n-o să prefere ciobanu` să-şi vândă mai bine laptele la negru şi fără casă de parcat?!”
„Păi asta cam aşa-i”, spuse şi Mioriţa care se luase, de, ca oaia, după ce spusese dom´ preşedinte… „Păi atunci nu s-ar putea spune că o să ne cam ia dracu`?”
„Nu şi dacă presa ne minte c-am şi ieşit din criză şi atunci, în loc să strângem cureaua, dăm toţi buluc să cumpărăm trufandale şi şuşanele scumpe şi aşa, gata, iar ajungem la economia aia care duduia”.
„Na, că presa tocmai acu’ nu-i aici, să ne mintă – s-a dus naibii tocmai acuma cu pensionarii, că ăstora nu le mai ajunge, vor pensii!” - înjură ciobanul, cu ochii după câinele de pază al democraţiei.
Şi ciobanul se uită aşa, amărât, de pe vârful dealului de criză de pe care stătea, spre vale, unde ştia că oricum va ajunge, mai impozitat sau mai puţin plătit.
În vale, ceilalţi ciobani încercau şi ei să-şi pască cele trei sferturi de turmă rămasă, căci reduseseră şi ei oile în ton cu salariile bugetarilor.
La noi, pe tărâmul mioritic, când se apucă careva să ridice domnule oarece, apoi reduce toată lumea!
„Mai e ceva?”, întrebă într-o doară ciobanul, disperat deja de perspective: lefuri mici, întârziate, dobânzi mari, executori, plus că venea o ploaie de mamă-mamă şi scutul antirachetă tot nu se montase.
Oaia se bătu peste frunte: „Da, era să uit : un fleac - la apus de soare, vor să mi te-omoare!”
Ciobanul se lumină : „În sfârşit! Slavă Domnului! Păi, decât aşa… Decât să strâng cureaua până nu se ştie când…”
