Unui pacient i-a fost întrerupt medicamentul pentru cancer. Dosarul pentru leacul scump şi adus de pe alte meleaguri n-a mai fost aprobat. Prea mulţi bolnavi, prea puţini bani. Decizii statistice pentru despărţirea vieţii de moarte. Obişnuit.
O femeie însărcinată în nouă luni a fost prinsă furând mărunţişuri dintr-un supermarket. Alte femei, şi bărbaţi, şi copii au întins mâna după nimicuri colorate şi frumos mirositoare din rafturile care se transformă în expoziţii când e vorba despre buzunarul lor.
Banal. Un pacient, nu contează vârsta, sexul, nivelul de trai, este internat în spital. Este pus să cumpere tot, de la branulă la seringi de unică folosinţă. E criză. Din două consignaţii deschise la parterul blocului meu, ambele cu program non stop, una s-a închis de câteva săptămâni.
Şi un magazin care vindea carne şi mezeluri proaspete, poziţionat fericit în plină stradă a Brăilei, centru, vad bun, a tras obloanele. După ce se restrânsese decent în jumătate din spaţiul iniţial. Economie de piaţă. O lumânare costă şi câţiva lei. O pâine numai unul singur.
Moartea e mai scumpă decât viaţa. Vremuri câinoase şi lipsite de Dumnezeu. Preşedintele se ceartă din voleu cu premierul, împărtăşind păreri diferite despre impozite şi TVA prin declaraţiile de presă. Divorţ între palate?
Mai curând praf în ochi pentru publicitate. Opoziţia propune alegeri anticipate, alt guvern, alt preşedinte etc. Numai altă ţară nu ne oferă. Încă. Cine se mai înhamă la sărăcia noastră dacă o mutăm pe alte meleaguri?
Luptă pentru putere. Obişnuită. Guvernanţii nu mai oferă nimic. Iau şi pielea de pe bietul contribuabil. Solidaritate? De felul muncii voluntar obligatorii şi cu adrese în teren pentru invitaţie la donaţii.
La cortul Crucii Roşii bătrânii îşi duc pantofii buni de înmormântare, mobila din camerele decuplate de la încălzirea centrală şi carpetele lucrate de mână în tinereţea când ochii le erau încă buni.
Omenie. Apele vin şi pleacă cu nepăsarea destinului. Ce iau e bun luat, ce lasă e doar întâmplare. O femeie în toată firea s-a întors după ani de muncă în Italia. La familie. Acasă. După numai câteva luni şi-a făcut bagajele şi s-a reîntors în Peninsulă. Aici nu găsea nimic de muncă.
Disperare. Politica se face la televizor. Cu implicaţi care îşi dau cu părerea. Toată lumea pare să ştie ce trebuie făcut. Mai puţin guvernanţii. Pentru ei strategia e o chestiune de conjunctură şi ajutorul o pereche de pantofi cu toc.
Modă. România se scurge printre degetele unui popor încovoiat şi îmbătrânit înainte de vreme. Generaţiile se succed monoton fără să ştie imnul naţional şi din cine ne tragem.
Istorie. Francezii se luptă cu colecţionarii români de cabluri de la TGV, italienii cu cerşetorii noştri bilingvi şi spaniolii cu fetiţele mioritice îndrăgostite de peşti.
Beneficii europene. Un colonel în rezervă şi retragere care îşi mai aminteşte pe unde sunt mormintele colegilor săi mă anunţă serios că în toamnă o să fie jale şi durere.
Prăpăd. Speranţa răsare de unde nici nu te aştepţi. Şi îţi bate la uşă ca şi cum ai fi invitat-o la masă. Tu n-ai ce să-i dai şi ea , totuşi, vine. Banal.
Vom mai împărţi împreună colţul de pâine?
