Deşi au trecut vreo două săptămâni de când Dunărea ameninţa că va depăşi inexistentul dig din Port şi se va propti în sacii puşi unii peste alţii, rămâne încă un mister de ce nu a putut fi oprită viitura prezidenţială şi cea guvernamentală. Sincer să fiu, toată istoria asta mi s-a părut o gogoaşă umflată artificial de la un capăt la altul.
De la Alexandria şi până la Săpânţa, din Timişoara pe malurile Siriului, din Neamţ la Turnu Severin toată lumea s-a întrebat cât de gravă este situaţia şi şi-a imaginat cum va deveni Galaţiul o aşezare lacustră dacă micul Boc şi marele Băsescu n-ar veni aici din jumătate în jumătate de zi să vadă cât de semeţ se înalţă zidul de apărare din calea puhoaielor.
Toată istoria asta s-a petrecut în condiţiile în care sate din Moldova, dar şi din alte zone ale ţării erau rase de viituri, mai mulţi oameni îşi pierduseră viaţa luaţi de ape, iar digurile făcute parcă din câlţi se prăvăleau unul după altul.
În tot acest timp, aici, potenţialii sinistraţi, nu mai mulţi decât locuitorii unui sat din cele măturate de ape, spărgeau seminţe Tadim, îşi potoleau arşiţa cu bere Timişoreana la pet şi urlau din toţi rărunchii că ar fi mai bine să plângă mamele celor de peste Dunăre decât mamele celor din Bădălan.
Nu zic că s-ar fi bucurat careva dacă Dunărea ar fi dat pe dinafară, însă îmi este greu să înţeleg de ce o problemă care şi-ar fi găsit o rezolvare simplă şi imediată a fost mediatizată până la îngreţoşare şi împănată cu vizite ale unor indivizi care trec pe aici doar de la o campanie electorală la alta, sau numai atunci când au de botezat vreun copil, doar aşa, ca să-şi ticluiască o imagine de oameni cu suflet.
Dincolo de munca risipită pentru un dig care, în foarte multe locuri, nu a avut ce să apere, trebuie spus că aici s-au consumat şi bani, foarte mulţi bani.
Sute de militari şi pompieri au fost aduşi din toate colţurile ţării, fără să se întrebe cineva cât de mulţi bani se consumă inutil. Sute de specialişti de la Apele Române, veniţi la rândul lor din judeţe în care apele puneau cu adevărat probleme, au bătut Dunărea cu aracul doar-doar s-o face mai mică şi asta pentru că aici veneau zilnic ba Băsescu, ba Boc, ba Blaga, ba Borbely.
Cum ar fi fost ca în locul de pelerinaj al autorităţilor centrale să nu fie mobilizaţi pionieri au luptei cu apa care să fi avut poezia învăţată, iar sacii cu nisip de pe umerii militarilor şi pompierilor chinuiţi inutil n-ar fi sclipit a siguranţă oferită de ei, dreguitorii de neasemuit ai neamului ăstuia?
Nu s-ar fi mâniat căpeteniile patriei şi ne-ar fi lăsat în digul gol, să aşteptăm să vină puhoaiele fără ca ei să patruleze suprem „zona sensibilă” expusă unei tragedii anunţate şi nepetrecute?
