Stând aşa şi gândindu-mă la câte realizări măreţe urmează să se finalizeze în oraş, în următoarea perioadă de timp, parcă nici nu mai îmi vine să cred că trăiesc în Galaţi!
Iar sentimentul se amplifică şi ia proporţii naţionale, atunci când îi aud pe guvernanţii noştri spunându-ne cât de bine o ducem, cu cât a crescut economia, cu cât a scăzut sau a stagnat şomajul – tot aia, e de bine! – cu cât ne vor creşte salariile – evident, dacă vom munci mai cu spor – şi cu câţi investitori străini în plus ne vom lăuda dacă vom continua tot în această direcţie, ei, aţi ghicit, când aud toate acestea parcă nici nu-mi vine să cred că mai trăiesc în România.
Dar poate că aşa şi este şi eu încă nu mă trezesc din coşmarul de a trăi în Uniunea Europeană şi totuşi, atât de departe de Europa… Poate că am emigrat demult, poate că părinţii mei nu s-au încăpăţânat să rămână în ţară şi poate că au trecut graniţa, într-o noapte friguroasă şi ne-au dus pe mine şi pe fratele meu în Franţa, Germania, SUA sau mai ştiu eu unde…
Aiurez? Atunci mi se pare şi că Sala Sporturilor din Galaţi, care a zăcut ruină timp de 11 ani, mai are doar câteva luni şi va fi modernizată?
Sau că Galaţiul, tot pe la sfârşitul acestui an va avea nu un bazin de înot – aşa cum nu a mai avut de mai bine de 15 ani – ci două!? Da, două, căci vom avea un bazin de înot pe Traian, la Baia Comunală, construit cu bani de la bugetul local, iar un altul, la stadionul "Dunărea", construit cu bani de la Guvern…
Iar lista realizărilor măreţe ar putea continua: reabilitarea de parcuri, asfaltarea unor străzi a căror importanţă este direct proporţională cu gropile din asfalt, înfiinţarea de noi supermarketuri, măcar un spital privat (dacă nu cumva două), plus unul regional, cu bani de la Guvern… Lucruri de care Galaţiul are nevoie, lucruri de care Galaţiul avea nevoie, de-acum 10-15 ani…
Iar astfel de realizări măreţe nu apar ca ciupercile după ploaie doar la Galaţi. Brăila, oraşul vecin, este bortelit pe toate arterele principale – inclusiv piaţeta din faţa primăriei! -, de ai zice că a venit războiul!
Evident că aceste lucrări nu apar acum, graţie cine ştie cărei coincidenţe fericite! Nici măcar copiii nu mai cred aşa ceva. Toată lume ştie că inclusiv investiţiile finalizate sunt lăsate aşa, neinaugurate, doar pentru a se apropia mai mult de perioada electorală. Căci, se ştie, alegătorul este bun şi votează, dar are marele defect că uită repede!…
Cu o încredere naivă precum cea manifestată de păgâni, faţă de zeii lor şi în zilele noastre politicienii adoptă moda sacrificiului. Jenant, dar este adevărat: politicienii moderni au impresia că o dată la patru ani, alegătorul se îmbunează, precum un zeu tiranic înveselit subit de supuşii săi cu o masă bogată, udată din plin de cel mai bun vin…
Ca pe vremea sacrificiilor, şi acum politicienii au impresia că asfaltarea unei străzi le va aduce voturile atât de necesare supravieţuirii într-un nou mandat.
Problema este că tot ce ne oferă politicienii, în mod ciclic, o dată la patru ani, de 20 de ani încoace a început să cam plictisească norodul. Căci au crescut pretenţiile, poporul s-a mai trezit, s-a mai plimbat prin alte ţări, străine, şi a văzut că n-am inventat noi roata atunci când am înlocuit piatra spartă de pe străzi cu asfaltul…
Aşadar, pentru un succes garantat în alegeri, tăierile de panglică pe la inaugurări nu mai ţin. Aşteptăm ceva nou. Încă.
