Nici Dunărea nu este a noastră?

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Şi a fost summitul Dunării la Bucureşti, moment în care întreaga Europă a fost realmente cu ochii pe noi. Dar poate că ar trebui să privim acest mare eveniment dincolo de discursurile preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barosso, ori ale preşedintelui României, Traian Băsescu, dincolo de sticluţa cu apă (chioară!, vezi bine, dar nu chiar… de ploaie) de Dunăre, tocmai de la izvoare, pe care a primit-o premierul Emil Boc, ori de gluma diplomatică făcută de şeful statului la adresa omologului său ungar, în timp ce îşi lăsa semnătura pe panoul Romfilatelia.

Nu vorbesc de noi toţi, românii, ci de noi, gălăţenii. Noi, aceştia care trăim la malul Dunării. Noi, cei care ne făceam cruce cât roata carului astă vară, rugându-ne să nu ne inunde Dunărea întreg oraşul.

Noi ăştia care, cu aceeaşi viteză cu care ne-am rugat la Dumnezeu să ne apere de inundaţii, cu aceeaşi viteză am uitat, apoi, că Cel de Sus a avut grijă să nu ne căutăm, luni la rând, boarfele şi mobila prin nămol.

Noi, cei care am aşteptat de la politicieni, autorităţi, numiţi şi aleşi să se apuce, cu responsabilitate, de treabă. Adică, să lucreze la un plan de măsuri, astfel încât să nu ajungem şi a treia oară să privim cu îngrijorare, nivelul crescând, al Dunării, şi nici să numărăm zilele până la care va veni, la Galaţi, viitura pe fluviu.

Din păcate însă, lipsa de reacţie a autorităţilor, politicienilor şi chiar a societăţii civile ne face să credem că va mai curge foarte multă apă pe Dunăre, până când vom conştientiza pericolul, dar şi imensul potenţial economic pe care îl reprezintă fluviul pe malul căruia trăim cu toţii.

Ieri, de ziua summit-ului Dunării, nu am auzit de nici un gălăţean, ori instituţie locală care să îşi fi trimis un om la marele eveniment. Nu am auzit nici un politician gălăţean căruia să îi fi păsat, măcar un moment, de summit şi căruia să îi fi trecut prin cap faptul că Galaţiul, judeţ pe care îl reprezintă în Parlament, chiar ar trebui să se facă auzit la asemenea evenimente.

Nu am văzut ori auzit de vreo iniţiativă a vreunui ONG de mediu din Galaţi, care – măcar! – să fi mimat interesul pentru ceea ce s-a desfăşurat la Bucureşti. Paranteză - dacă astfel de acţiuni au fost făcute, însă autorităţile/politicienii/ONG-urile nu le-au popularizat, este ca şi cum nu s-ar fi întâmplat deloc!  

Este adevărat, summit-ul  a fost o reuniune la nivel înalt. Au participat delegaţii „la vârf” din state europene din bazinul Dunării, iar printre şefii de state poate că nu şi-ar fi găsit locul un primar, prefect, vicepreşedinte CJ, ori vreun preşedinte al vreunei organizaţii de mediu din Galaţi.

Şi totuşi, evenimentul a fost de o importanţă prea mare pentru cetăţenii unui oraş riveran Dunării! Iar gălăţenii poate că ar fi aşteptat să afle că, da!, de-a lungul Falezei se va construi un dig de apărare, modular, care să poată fi ridicat, în calea valurilor Dunării, dacă este cazul.

La fel cum cetăţenii Galaţiului poate că şi-ar fi dorit să afle că, uite!, autorităţile locale lucrează împreună – dincolo de orgolii politice – la un plan comun de apărare a falezei.

Ori că parlamentarii gălăţeni au ştiut măcar în această privinţă, care priveşte întreg Galaţiul, să se unească şi să prezinte un punct de vedere comun.

Orice, măcar un discurs plat şi tot era ceva! Nimic din acestea nu s-a întâmplat. Asta, în ciuda faptului că este recunoscut la nivel naţional faptul că, de pildă, revigorarea transportului pe Dunăre nu ar conduce la o relansare a turismului în zonă, ci în primul rând, la un reviriment economic.

Nimic din toate astea, însă! Tăcere, linişte totală. Evident, până anul viitor, când, însufleţiţi de perspectiva apropiatelor alegeri, politicienii vor tuna şi fulgera, propovăduindu-ne un viitor lacustru, pe care îl vom putea evita doar votându-i!  

Citit 857 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.