Nu pricep de ce atâta zgomot pentru faptul că premierul Emil Boc s-a aşezat la rând, la onoruri, înaintea preşedintelui de cinci minute, eşuat la timona strâmbă a Senatului României, Mircea Geoană.
Aventura oficioasă petrecută miercuri, pe o vreme câinoasă, e totalmente lipsită de interes şi nu înseamnă nimic nici în context politic, nici diplomatic şi nici măcar la nivel de joc de driche bătută politicianist.
Poate doar dacă am vorbi despre constituţionalitate, incidentul ar însemna ceva, însă cine mai ţine cont de legea fundamentală într-o ţară ca asta, unde până şi chestiunile mondene ajung pe masa de lucru a judecătorilor de la Curtea Constituţională.
În fine, haide să spunem că potrivit protocolului ar fi fost just ca Geoană să nu rebegească de pomană sub bătaia ploii îngheţate şi să fie răsplătit cu onor. Aici am vrut să ajung, despre răsplată s-ar cădea să discutăm niţel.
De ce spun că frământările sunt inutile? Pentru că dincolo de onorul propriu-zis, mai iutele Boc este cel care a fost cadorisit din nou cu miile de înjurături româneşti, ce i s-ar fi cuvenit, de altfel (şi pentru acesta chiar erau pregătite), lui Traian Băsescu.
Păi n-ar fi fost frustraţi românii, nu cumva ar fi trebuit să-şi înghită înjurăturile în condiţiile în care aproape invizibilul Mircea Geoană primea onorul?
Cum să-l înjuri pe şeful Senatului, degeaba? Dacă începe, Doamne fereşte, să plângă sau să rostească semi-entuziast: România, dragostea mea!
Cum preşedintele n-a putut să vină, trebuia să desemneze, acolo, pe cineva, chiar dacă a făcut lucrul ăsta sărind peste pârleazul reglementărilor impuse în astfel de situaţii.
Să zicem mersi că n-a salutat drapelul blonda de la Turism sau, de ce nu, chiar blonda lui Bote, pentru că înţeleg din declaraţiile pedeliştilor că preşedintele putea desemna pe cine dorea muşchii lui de şef de stat să ia caimacul zilei de 1 Decembrie.
Toată istoria asta lipsită pe undeva de importanţă şi de consistenţă, în condiţiile în care România o ia evident la vale, iar sistemul de frânare funcţionează sincopat, ilustrează perfect situaţia în care ne aflăm.
România este o ţară fără căpătâi, în care politicienii se ceartă pe lucruri lipsite de importanţă. Dar şi o ţară în care regulile sunt încălcate sistematic, cutumele sunt ignorate, iar Constituţia este cârpă de şters mizeria căzută de pe ciubotele politicienilor.
În timpul acesta, în care politicienii de la putere şi cei din opoziţie au grija primirii onorului militar de 1 Decembrie, pensionarii mor de frig în case, bugetarii învaţă o nouă lege a supravieţuirii, elevii, studenţii şi profesorii aşteaptă neputincioşi o nouă lege aberantă a învăţământului, iar în spitalele bolnavii sunt tamponaţi cu vata adusă de acasă. La mulţi ani, România!
