Revoluţia frigului din apartamente

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

De ce ne-a fost frică nu am scăpat. Ne-am temut – mai în glumă, mai în serios – încă de la începutul războiului dintre Electrocentrale şi Apaterm, că vinovaţii fără vină vor fi gălăţenii care vor îngheţa prin apartamente, la iarnă. Şi de fiecare dată când ne-am exprimat o astfel de temere, autorităţile şi politicienii ne-au promis, cu mâna pe inimă, că aşa ceva nu se va întâmpla. Asigurări la fel de sincere ni s-au dat şi că între cele două societăţi nu există nici urmă de miză politică, de parcă nici nu ar fi fost conduse (direct sau indirect) de PSD şi PDL…

Nici nu mai vreau să vă amintesc acum câte „comitete şi comiţii” s-au înfiinţat în jurul poveştii cu furnizarea căldurii către populaţie! Câte şedinţe s-au convocat la Prefectură, câte la Apaterm, câte la Primărie! Câte declaraţii oficiale/oficioase s-au făcut pe la câte conferinţe de presă cu privire la problema încălzirii în sistem centralizat! Câţi au descoperit peste noapte – de parcă nu ar fi trăit în ultimii 20 de ani tot în Galaţi! - că Apaterm este inutil, că nu face decât să transporte căldura şi, ca atare, că ne-ar fi mai bine dacă el s-ar desfiinţa!  

Şi ca să fim sinceri până la captă, cât afară a fost cald, declaraţiile politicienilor nu au fost chiar luate în serios. Acum însă, rebegiţi de frig prin case, ciulim urechile să aflăm când va porni furnizarea agentului termic în oraş. Nu se încălzeşte nici că primarul nu are centrală la apartament şi că spune că tremură la unison cu miile de gălăţeni, dar nici că Electrocentrale susţine că nu are bani pentru gazul cu care produce agentul termic. Nu ne încălzesc nici explicaţiile logice şi nici calculele de pe hârtie. Şi ştiţi de ce? Pentru că noi, spre deosebire de cei care ne conduc, încă mai ştim care este ordinea firească a lucrurilor. Iar ordinea firească a lucrurilor spune că cei care nu au datorii la întreţinere ar trebui să aibă în acest momente caloriferele calde. La fel cum tot ordinea firească a lucrurilor spune că cine a adus Apatermul la sapă de lemn trebuie să plătească, nu să se ascundă în spatele proceselor de reorganizare a societăţii. Ordinea firească a lucrurilor spune că prozelitismul de partid nu are nimic de a face nici cu sistemul de furnizare a agentului termic şi nici cu apartenenţa la un partid sau altul a administratorului de bloc. 

Şi ştiţi ce mai spune ordinea firească a lucrurilor? Că cei pe care i-am ales să ne conducă – la fel şi cei care au fost numiţi acolo de către cei pe care i-am ales să ne conbducă – trebuie să rezolve problemele, nu să îşi explice măsura propriei lor incompetenţe, făcând declaraţii politice. Căci bebeluşii din apartamentele îngheţate şi bătrânii care tremură pe sub plapumă, în casă, nu se vor încălzi la flacăra promisiunilor electorale şi a declaraţiilor politice. Contractul public a fost extrem de clar de la început. De aceea unii sunt aleşi/numiţi conducători şi alţii nu. Pentru că cei care se află – vremelnic sau nu – la conducere sunt acolo tocmai pentru că li s-a investit încrederea publică. Încrederea că se vor descurca la conducere, încrederea că vor oferi soluţii şi nu justificări penibile. Calculele matematice sunt pentru specialişti, declaraţiile politice, pentru naivi, iar căldura din calorifere este pentru toţi. Lucruri pe care ar trebui să le priceapă măcar în al 12-lea ceas cei care au, într-un fel sau în altul, responsabilităţi în tot acest joc drăcesc al caloriferelor îngheţate…

Citit 981 ori Ultima modificare Duminică, 16 Octombrie 2011 17:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.