Peste 1.000 de morţi! Unii au murit sau au fost răniţi luptând, alţii în ceea ce-ar putea fi numit accident de revoluţie, mergi adică pe stradă şi îţi cade în cap tabloul lui Ceauşescu, aşa cum a păţit un profesor gălăţean în drum spre gară. Un detaşament gălăţean de voluntari a plecat spre Capitală, apărând muzeele. Alţii s-au răzbunat. Cine a avut armă, chiar şi trecătorii, a tras. Unii în alţii. Alţii suntem noi. Unii suntem tot noi! Mulţi români au ieşit sincer, curajos, în stradă, alţii erau deja obişnuiţi cu strada, alţii au continuat să-şi facă însă aprovizionarea pe sub mână pentru sărbători şi au vizionat «lovituţia» la televizor. În medie, a fost o revoluţie şi pe la noi, Revoluţie în care a crezut, la modul sublim, mai toată lumea. Asta nu ni se poate lua înapoi!
S-a bucurat atunci de căderea lui Ceauşesu şi studentul revoltat, şi muncitorul obişnuit cu legenda revoluţionarului Vasile Roaită, şi artistul care a devenit lider revoluţionar crezând că e la Woodstock, şi profesorul pus să comande pistolari, şi hoţul de buzunare mândru să ciordească şi de la activişti, şi prostituata care visa la revoluţia sexelor, după ce înainte de decembrie era arestată din când în când ca să mai tragă de limbă vreo colegă de celulă... Meritam să credem în Revoluţia noastră tot aşa cum cred francezii în Revoluţia lor, cu toate ticăloşiile respective şi de pe la ei! Dar aşa suntem noi, românii, cerebrali, nu ne entuziasmăm decât la 50 de ani o dată şi ne trece aproape pe loc!
Chiar dacă revoluţia noastră în direct este cel mai bine ilustrată de sintagma «Mircea, fă-te că munceşti!», să nu uităm că mai toate revoluţiile sunt de hârtie. Mari învălmăşeli ale istoriei, ele întorc totul cu susu-n jos, cei defavorizaţi devenind (pentru o vreme…) favorizaţi, iar foştii favorizaţi sunt «daţi jos», propaganda băgând apoi în capul poporului că a asistat la un lucru mare. Pe la noi, li s-au scris ode revoluţionarilor doar o vreme, în timp ce erau exmatriculaţi nomenclaturiştii comunişti, care au fost forţaţi să devină prosperi oameni de afaceri, forţaţi apoi să-i întreţină pe noii politicieni. Care politicieni erau de multe ori vechii politruci de rangul doi care urcau pe primele trepte. Aşa, proletcultiştii au devenit capitalişti veroşi, ateii sunt ecumenici, fostul secretar doi de partid a ajuns şef de ONG european… Cu o propagandă bună în spate (cuvântul «propagandă» vi se pare poate înspăimântător, dar este cel mai potrivit ca să explice cum stau lucrurile), orice revoluţie intră în istorie cu R mare. Dacă nu, nu. Revoluţia franceză nu a fost cu nimic mai curată decât revoluţia română, de exemplu.
Au căzut pe stradă mai mulţi împuşcaţi decât la noi, ba, mai rău, cei consideraţi duşmani, chiar şi foştii fraţi de baricade, au fost duşi, bărbaţi şi femei, la ghilotină! Şi totuşi, cultura unui neam mândru şi naţionalist, inclusiv în sensul bun, cultura franceză vibrează şi astăzi la cântecul revoluţiei, devenit imnul Franţei: «La Marseillaise», numită iniţal mai belicos – «Cântec de război pentru Armata Rinului». Deşi s-au folosit tone de cerneală scriindu-se despre atrocităţile revoluţiei lor, aceasta rămâne, printr-o cosmetizare poetică, simbolul eliberării omenirii!
Rămâne revoluţia cea mai impozantă din istorie şi niciun francez, niciun cetăţean al lumii nu are sentimente de greaţă atunci când evenimentul este invocat. Istoria a nivelat lucrurile, cele rele s-au spălat. Întrebat despre revoluţia franceză cea din urmă cu două secole, dictatorul nord corean Kim Ir-Sen le răspundea ziariştilor că… evenimentul era prea recent ca să comenteze pe această chestie. Noi, românii, comentăm pe loc: «A fost sau n-a fost?» Cam aşa s-a întâmplat la Revoluţia din 1848, când presa lui vodă Bibescu scria că «s-a răsturnat carul cu proşti» la Caracal. Era vorba de nişte revoluţionari, li se rupsese osia, dar vorba a rămas credibilă până azi. Pentru că I.L. Caragiale, trădând revoluţia republicană de la Ploieşti, a ridiculizat-o în „Boborul”, şi acest episod s-a „fumat”. Fără propagandă, fără poetizare, fără opere şi istorici cu ochii închişi nu rămâne mai nimic dintr-o revoluţie! Nici din cea de la 1989…
