Sărbătorile de iarnă se apropie cu paşi repezi, iar totul a intrat deja pe ultima sută de metri. Dar, cuprinşi de grija zilei de mâine, uităm să mai trăim magia sărbătorilor. Magazinele sunt pline, încă de la începutul lunii noiembrie, de ghirlande, globuri şi brazi artificiali. Rafturile s-au umplut cu tot felul de lucruri colorate, care atrag privirea, doar, doar o tenta pe cineva să mai cumpere o beteală sau un glob. Dar, din păcate, aproape toate au rămas la locul lor. În schimb, ofertele la mâncare, gen două plus una gratis, atrag cumpărătorii grăbiţi să îşi facă aprovizionarea. Că au nevoie sau nu de trei batoane de salam, nu mai contează. Contează că e la ofertă. Eticheta? Ce, are şi aşa ceva salamul la ofertă? Nimeni nu mai bagă de seamă. Toţi ne grăbim să facem cât mai multe în cât mai scurt timp. Aprovizionarea, gătitul, împodobitul bradului, cumpărarea de cadouri etc. Toate se fac pe fugă, fără prea mult răgaz sau prea multă atenţie.
Peste tot se aud colinde în difuzoare, dar nimeni nu se mai opreşte, nici măcar pentru o clipă, să le asculte. Toată lumea este grăbită, timpul parcă nu mai ajunge. Am uitat cu toţii ce înseamnă de fapt Crăciunul. Am uitat de bunătate, de fapte bune şi de milostenie. Acum, oamenii se bat, la propriu, pentru a fi primii la deschiderea unui magazin, doar, doar or prinde şi ei ceva la ofertă.
Zilele trecute, la deschiderea unui nou market în Galaţi, s-a stat la coadă cu mult înainte de ora deschiderii şi oamenii au aşteptat la grămadă, în frig, numai ca să prindă ofertele obişnuite la orice inaugurare. Apoi, la Târgu Mureş, zeci de oameni săraci s-au îmbulzit şi aproape că s-au călcat în picioare pentru un tichet cadou în valoare de 70 de lei. Ba mai mult, unii chiar au ajuns la spital. Şi când te gândeşti că nu şi-au dorit decât să aibă şi ei ceva în plus pe masa de Crăciun. Autorităţile i-au batjocorit pe săracii din Târgu Mureş, oraş care, ca toate celelalte din ţara asta, are pretenţia că face parte din Uniunea Europeană. Dar, se pare că asta înseamnă, mai nou, magia sărbătorilor de iarnă.
Nu mai avem timp de colinde, nu mai avem timp de magie, nu mai avem timp…. Suntem mereu pe fugă, uităm să ne mai bucurăm de frumuseţea bradului sau de tradiţiile noastre de Crăciun. Oare câţi dintre noi le mai deschid uşa colindătorilor? Câţi mai avem dispoziţia necesară să-i ascultăm atunci când vin, ca în fiecare an, acolo unde lucrăm? Dacă vom avea timp măcar să răspundem la aceste întrebări, cu siguranţă ne vom da seama că trăim nu doar în secolul vitezei, ci şi în lumea grijilor şi, de ce nu, în lumea nepăsării. Şi ne mai minunăm că nu mai simte nimeni magia Crăciunului?
