Am ajuns întâmplător, în urmă cu vreo două săptămâni, la Bucureşti. Tot întâmplător am ajuns la o lansare de carte, la Cărtureşti. Uite că pentru prima dată am înţeles de ce un astfel de eveniment se numeşte lansare de carte. Pentru că a fost lansată o carte. Nu un autor şi-a lansat un volum, ci a fost lansată o carte. Fără complement de agent. Scuze pentru repetiţie, dar simt cumva nevoia să insist asupra aspectului. Autorul nici nu a venit.
Nu îl cunosc pe autor, aş vrea să îl cunosc, dar nu din raţiuni jurnalistice, vă spun sincer că, dacă ar fi cerut, i-aş fi respectat intimitatea în orice condiţii, nu i-aş fi rostit numele. Oricum a avut el însuşi grijă să nu îi poată rosti nimeni numele. Se ştie doar că trăieşte în on-line drept ivcelnaiv - untipfictiv şi că scrie poezie. Uite că, deşi mi-am promis că voi scrie despre carte, nu despre autor, am aşezat autorul înaintea titlului. Repar ce se mai poate repara. Volumul se numeşte Versez, iar poezia dintre coperte, nu doar dintre coperte pentru că e şi „la liber”, pe internet, trăieşte exclusiv prin emoţia pe care o creează cititorilor, cumva e ca o întoarcere la esenţă, la raţiunea pentru care cuvintele îşi caută aliaţi preţ de câteva catrene.
E o poezie curată, sinceră, cinstită despre aproape toate lucrurile care ne înconjoară astăzi, la sfârşitul lui 2011. Inovează, dar, în acelaşi timp, se întoarce la acea puritate a cuvântului pe care mulţi dintre creatorii de versuri de astăzi au pierdut-o. Ce mi se pare absolut excepţional este că ivcelnaiv nu încearcă să pătrundă în lumea poeţilor de astăzi, nu vrea să facă parte din găşti literare, nu încearcă să se situeze de-a dreapta sau de-a stânga unor critici literari pentru a primi binecuvântare.
Ivcelnaiv scrie exclusiv pentru cititori, pentru cei care încă se mai bucură atunci când descoperă cuvântul. Pentru plăcerea estetică. Aşa s-a şi născut poezia lui. Au citit-o puţini la început, apoi a fost distribuită prin reţele de socializare şi a strâns mii şi mii de cititori. Cititori nu de poeţi, ci de poezie. În cele din urmă a fost şi tipărită, deşi sunt sigur că a fost nevoie de ceva vreme pentru ca ivcelnaiv să fie convins să îşi publice creaţiile. Nu pentru că ar fi avut vreo problemă cu a tipări o poezie, ci pur şi simplu pentru că nu acesta a fost scopul iniţial. Pentru el, sunt convins, era suficient ca poezia sa să fie citită. Electronic, pe hârtie, nu contează.
Ivcelnaiv va continua să scrie şi, poate, să mai scoată câteva cărţi. Şi mai cred că nici în ruptul capului nu va accepta să reununţe la anonimat. Cred că îi stă mai bine aşa, cred că, în acest fel, dacă vom accepta acest fapt ca pe o lecţie, vom învăţa să facem diferenţa între creator şi creaţie. Poezia, la fel ca orice alt produs artistic, trebuie să trăiască prin ea însăşi. Şi nu are nevoie decât de confirmarea celui care o citeşte.
