Ne-aţi lipsit, domnule Băsescu! De imagine.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Fără îndoială, ne aşteaptă un an greu. În lume, nimeni nu se arată extrem de optimist în privinţa revenirii economice însă nici nu îşi smulge nici părul din cap de îndoială sau deznădejde. Nimeni în restul lumii, căci aici, în România extremelor, avem ambele atitudini convieţuind armonios aş putea spune: şi conducători care laudă creşterea economică, dar şi comentatori care se dau de ceasul morţii anunţând, apocaliptic, sfârşitul lumii noastre. Şi a lor.

Oamenii de rând au învăţat că minunile nu apar aşa, cum ai împături în patru un buletin de vot. Oamenii de rând ştiu că minunile apar după ani de zile de privaţiuni, de umilinţă, de cenzură. În medie, cam după 45 de ani. De aceea, oamenii de rând ştiu că anul care tocmai a început va fi unul al provocărilor. Va fi un an cu multe încercări şi nu vorbim doar despre etapele „purificării” preelectorale ale partidelor, în urma cărora formaţiunile nici nu vor mai şti care este cu adevărat Albă ca Zăpada, de imaculate ce vor fi până în alegeri.

Va fi un an cu încercări dure şi pentru cei care încă mai au un loc de muncă şi pentru cei care deja nu mai au unde lucra. Va fi un an în care va continua caruselul diabolic al măsurilor de austeritate. Va fi un an în care pensionarii îşi vor face cruci mari, ruseşti, dacă vor ieşi din iarnă încă în viaţă, în condiţiile în care întreţinerea este din ce în ce mai scumpă, iar pensia rămâne neschimbată… Va fi un an în care patronii cu doi-trei angajaţi, dar şi cei cu sute de muncitori, se vor chinui încă o dată, să îşi achite conştiincios, dările către stat, urmărind, în acelaşi timp, cum se face marea evaziune fiscală pentru stoparea căreia care statul nu mişcă nici măcar un deget… Va fi un an în care aleşii vor continua să vieţuiască în starea de indiferenţă faţă de votul popular şi îşi vor îndrepta candidaturile către partidul care va oferi mai mult… Va fi un an în care alegerile vor fi, din nou, confundate cu pomenile, iar votul, cu o monedă de schimb.

Pentru că ne aşteaptă toate acestea, tare aş fi vrut ca preşedintele ţării, Traian Băsescu, să ni se adreseze, direct (sau înregistrat, nu contează!), la televizor, de Anul Nou şi nu să posteze, pe site-ul administraţiei prezidenţiale, un comunicat, sec, de presă. Doamna Merkel le-a mulţumit germanilor pentru stoicismul cu care suportă măsurile de austeritate, americanii l-au urmărit pe tv pe Obama urându-le La Mulţi Ani, noi nu l-am văzut la faţă pe şeful statului, Traian Băsescu.

Am citit doar comunicatul său de presă în care, parcă ironic, ni se spunea că cel mai de preţ dar al României sunt oamenii. Cărora preşedintele lor nu li s-a adresat, televizat, aşa cum obişnuia înainte de începerea crizei… E drept, nu suntem nici nemţi în privinţa muncii şi nici americani când este vorba despre libertatea de exprimare. Şi am înţeles, nici petrecerile românilor, în stradă, de Revelion, nu mai sunt la fel de pline de simpatie spumoasă ca o şampanie desfăcută, pe scenă, la miezul nopţii, dar, până la urmă, huiduielile nici nu se aud dintr-un studio tv unde poţi înregistra un mesaj de Anul Nou…            

Citit 994 ori Ultima modificare Miercuri, 04 Ianuarie 2012 23:23

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.