Un proiect de aproximativ un million şi jumătate de euro, derulat în 2002 între Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Galaţi şi o firmă privată de formare şi consiliere profesională, a dat naştere unor cercetări penale care, împreună cu procesul aferent, au durat aproape zece ani. Ele au scos la iveală un prejudiciu de 250.000 de euro, un singur vinovat – condamnat în primă instanţă la patru ani şi jumătate de închisoare – şi un mare semn de întrebare asupra modului în care statul, prin instituţiile sale, cheltuieşte banii publici, iar funcţionarii săi răspund pentru sumele nejustificate la final.
Nici n-a apucat să se usuce bine cerneala pe sentinţa dată în acest caz şi aflăm de un nou program de reconversie profesională, de aproape două milioane de euro, constând într-un centru mobil de informare, asistenţă în orientarea profesională şi consultanţă în afaceri. 240 de persoane din diferite comune din judeţul Galaţi şi cele învecinate vor primi servicii de instruire, formare profesională, dar şi sprijin pentru a porni o activitate economică, în zonele identificate ca având şomaj ridicat.
La prima vedere, poate părea un mare pas înainte. Statul nu e în stare să gestioneze programele de asistenţă pentru propriii cetăţeni şi atunci se implică societatea civilă, prin membrii ei cu iniţiativă.
Dacă judecăm însă mai atent, vom realiza însă că societatea civilă nu a învăţat mai nimic din experienţa celor 22 de ani de bătut pasul pe loc. E adevărat că unii dintre noi au realizat că degeaba se bazează pe stat şi mai bine derulează ei înşişi proiecte care să dezvolte societatea în care trăiesc. Dar majoritatea cetăţenilor stau pur şi simplu şi aşteaptă rezultate magnifice deşi lucrurile se mişcă în reluare chiar sub ochii lor.
Semnalam cu ceva timp în urmă nişte aspecte cel puţin ciudate, cu iz de treabă de mântuială (dacă nu cumva şi de căpătuială) la un parc reabilitat pe bani europeni. În afară de câteva comentarii indignate pe forumul ziarului, n-am auzit ca cetăţenii să ia vreo atitudine contra primăriei vizavi de cum li se cheltuiesc banii. Vreo organizaţie civică care să ceară măcar explicaţii, dacă nu şi asumări, poate chiar vreo demisie... nici gând!
Nu vrem să fim ironici, cu atât mai puţin cinici, dar credem că una dintre direcţiile pe care ar trebui să se axeze cea mai mare parte din programele iniţiate din fonduri europene este atitudinea civică. La ce bună reconversia profesională, dacă din ea nu va rezulta decât încă un român calificat care va căuta calea către prima vamă în loc de calea către o societate mai bună în propria-i ţară? La ce bun să-l ajuţi pe om să-şi facă o firmă dacă are toate şansele ca aceasta să sucombe, dimpreună cu toate speranţele lui antreprenoriale, în lupta surdă cu un stat discreţionar, cu atât mai discreţionar cu cât cetăţenii ce-l plătesc n-au învăţat nici acum, după 22 de ani, să-i ceară socoteală?
E îmbucurător că societatea civilă e creditată acum cu mai mult decât a fost creditat statul însuşi, inclusiv financiar. Pe de altă parte e şi trist. Înseamnă că, prin instituţiile sale, statul nu e capabil să facă ce pot face nişte fundaţii. Iar statul, în ultimă instanţă, prin lipsa de reacţie, îl definim chiar noi...
