Iarna aceasta, autorităţile, contestate din rărunchi la cel mai înalt nivel, aveau ocazia să demonstreze că nu e chiar aşa, că ele sunt capabile, că statul se refomează cu adevărat, numai cetăţenii nu înţeleg cât de multe face guvernarea pentru ei şi ce integrare cu adevărat europeană ne aşteaptă.
În loc să demonstreze ce le poate autoritatea – plătită cu bani grei dacă socoteşti deconturile, diurnele şi SUV-urile de lux aliniate pe la instituţii –administraţia statului au pus în practică interzicerea unor drepturi cetăţeneşti fundamentale, precum cel la liberă circulaţie, în lipsa unei stări de urgenţă decretate. Nu spunem că s-ar fi putut circula în siguranţă! Dar nici să blochezi oamenii pe unde i-a prins iarna fără să oferi o alternativă, un sprijin, un semn că exişti ca stat şi nu te-a înfrânt zăpada. În schimb, servicii publice patronate şi manageriate de stat, precum firmele locale sau naţionale de întreţinere a drumurilor, dar şi compania de căi ferate sau cea de administrare a cursului inferior al Dunării, fie s-au achitat insuficient spre catastrofal de obligaţii, fie şi-au încrucişat de-a dreptul, a neputinţă, mâinile pe piept: drumuri închise, traversări cu bacul suspendate, curse de tren anulate.
Mai grav e că, la insistenţele presei care relatează cazuri disperate cu oameni sub nămeţi, aceleaşi instituţii sau servicii ale statului, mai zvâcnesc în câte un gest salvator pe care l-am putea considera umanitar dacă n-ar transpira lehamitea unei concesii făcute contribuabililor, aşa, ca să nu zică că nu i-au servit (pe banii lor!). Am cerut marţi aprobare să vedem cum se circulă pe DN 25 Galaţi-Tecuci - au găsit şi autorităţile o metodă să aducă în Galaţi 50 de maşini, cu plug în faţă şi maşini de poliţie, în seara aceleiaşi zile.
Ne-au sunat disperaţi oamenii că îngheaţă, aşteptând să-i treacă cineva Dunărea înapoi, acasă - în 40 de minute au găsit şi autorităţile o metodă să împace şi legea şi situaţia de urgenţă şi să-i lase să urce pe un remorcher, cu sau fără veste de salvare. Şi, cel mai scandalos dintre cazuri, au trebuit să sune la presă cei din trenul groazei - în 24 de ore de la apariţia ştirii să găsească autorităţile o cale să-i întoarcă în Galaţi. Ba acum suflă şi-n gheaţa de pe şine şi duc trenul ocolit, prin Tecuci, deşi puteau să ia măsura asta de precauţie de la bun început.
Practic, doar la presiunea presei par şi autorităţile că reacţionează dacă nu normal, măcar salvator. Poziţiile deţinute, salariile încasate şi avantajele de care se bucură din plin nu le tulbură somnul celor ce ne conduc. Dar presa nu trebuie să fie un mijloc de presiune, nici măcar pentru respectarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor. Asta trebuie să vină din ordinea unui stat de drept, cu atât mai mult reformat, cum se pretinde de la vârf. Şi cu atât mai puţin să ajungă presa un dispecer de calamităţi pentru un stat autist, care nu-şi găseşte nici în al doisprezecelea ceas legătura cu realitatea.
Dacă ajung oamenii să sune la noi mai degrabă decât la 112, înseamnă că reformarea statului are o problemă: s-ar putea ca cineva să fi apăsat greşit, pe butonul „deformare”, şi de aia nimic nu mai funcţionează cum trebuie. Ia verificaţi, vă rog, până nu se strică de tot!
