Nu am gândit niciodată că Mircea Toader ar fi unicul vinovat pentru dandanaua în care a picat acum partidul, de când cu apariţia cazului Boldea. (Noroc de plecarea lui Frunzăverde, că a pălit puţin cazul de la Galaţi şi a putut să mai respire puţin şi Toader!) Toţi cei care arată cu degetul către Toader ar trebui să se gândească şi la alte persoane care ar trebui găsite - cel puţin moral, dacă nu şi fizic - responsabile pentru existenţa în politică a unor inşi dubioşi, care s-ar potrivi mai bine pe lista poliţiei cu urmăriţii general.
În primul rând, vorbim de şefii lui Toader. Că, până la urmă, şi dânsul are nişte şefi în faţa cărora răspunde pe linie de partid! Dar, din păcate, nimeni nu priveşte mai sus de Toader, de ai spune că Blaga, Boc, Udrea nici nu există până la Traian Băsescu...
La fel de bine am putea vorbi şi de responsabilitatea subalternilor lui Toader pe linie de partid, cei care dacă ştiau ce şi cum despre Boldea, ar fi trebuit să spună. Dar pentru asta, oamenilor ar fi trebuit să le pese mai mult de imaginea partidului, decât de locul liber ce s-ar crea prin compromiterea unui lider de filială, nu?...
Din păcate însă, nimeni, sau aproape nimeni nu are curaj să îi numească pe cei care au intrat, timid, în politică pentru ca acum să "haiducească" bani publici, prin acţiuni în forţă - şi nu este nici o figură de stil în asta. Ca şi în cazul deputatului Boldea, unde ancheta sa a urmat mult după ce legendele urbane depăşiseră holurile Tribunalului şi ajunseseră pe toate străzile - în special cele cu case istorice, nerevendicate de nimeni - există în continuare în Galaţi tot soiul de poveşti despre alţi şi alţi politicieni şi impresionantele lor acţiuni de "convingere" a celor din jur că sunt oameni cu care nu se glumeşte. Poveşti despre lucrări făcute cu forţa, pe bani publici, chiar dacă nu a existat niciodată vreo decizie sau aprobare în acest sens, relatări despre contracte semnate sub ameninţări golăneşti, zvonuri despre licitaţii trucate sau despre cât mai costă şpaga pentru a obţine o licitaţie publică circulă demult în oraş. Astfel de legende rămân, până la urmă, la nivel anecdotic, atâta timp cât nu există nişte probe şi dovezi concrete. Evident că nu toţi angajaţii din Primărie cer şpagă investitorilor, cum la fel de sigur este că nu toţi politicienii sunt doar nişte interlopi, care îşi maschează "obiectul principal de activitate" traficul de persoane, în spatele unor gesturi ruseşti, de bunăvoinţă publică - colo un parc, dincolo o statuie, după buget şi după tarifele fetelor din Peninsulă ...
Este incorect să acuzi fără să ai probe. Dar la fel de incorect este să ignori şi să nu verifici ceea ce afli, mai ales când eşti plătit pentru o astfel de muncă. Şi dincolo de deciziile luate sau nu de un şef de partid cu privire la includerea vreunui interlop pe locurile eligibile, există, totuşi, o multitudine de instituţii publice înfiinţate pentru a veghea asupra infractorilor. Deci, faptul că în politica românească Tipăteştii şi Brânzoveneştii s-au metamorfozat în şefi de clanuri mafiote nu este doar vina şefilor de partide, ci şi a instituţiilor publice. Care nu sunt puţine!
