Scrumbia de platină

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Alt an, aceeaşi poveste. Cum ne apropiem de Florii, cum o ia scrumbia razna pe la tejghele. Nu că ar pleca de proaspătă ce e, ci fiindcă se făleşte la preţ de parcă ar fi delicatesă de nemaivăzut într-un oraş mare port la Dunăre, ca al nostru. Un preţ corect ar fi de 10 lei pe kg, asta în cazul în care scrumbia chiar fi de Dunăre, ceea ce, specialiştii ştiu, nu prea e cazul, vremea a fost rece şi peştele încă nu a urcat pe fluviu. Cel mai probabil e pescuit la gurile Dunării, ceea ce, iar ştiu cunoscătorii, înseamnă că nu va avea carnea la fel de dulce.

Să spunem însă că, de dragul tradiţiei şi pentru confortul papilelor noastre gustative, am da 10 lei pe trei scrumbioare fără să ne pară rău. Realitatea din magazine e însă cu totul alta. Preţul a pornit luni de la 12 lei kilogramul şi deja ieri ajunsese la 14, asta în buricul târgului, fiindcă, pe la sate, speculanţii umblau încă din weekendul trecut cu scrumbia de mare vopsită şi cu preţul de 20 de lei kilogramul! Curat nebunie! În principiu, dacă cererea e mare şi marfă este, vinzi mult. Iar dacă vinzi mult, câştigi chiar dacă preţul e ceva mai mic.

Dintr-un calcul pur românesc însă, dar şi din lipsa vreunor reglementări ale preţurilor, la noi lăcomia e la putere. Comercianţii cresc preţul scrumbiei în bloc, aşa cum o fac dealtfel şi cu alte produse, de nici nu mai are sens să mergi din tarabă în tarabă, fiindcă e acelaşi tarif peste tot. Vrea gălăţeanul scrumbie? Vrea! Atunci, să plătească, par să îşi spună în barbă întreprinzătorii. Iar oamenii, ce să facă? Au în familie un sărbătorit de Florii sau pur şi simplu au ţinut post şi vor să profite, potrivit tradiţiei, de dezlegarea la peşte, scot banul şi cumpără scrumbie.

Că mai e sau nu "de Dunăre", potrivit etichetei, că justifică asta preţul de 18-20 de lei pe kilogram, la care preconizez că se va ajunge vineri şi sâmbătă, deja e o altă discuţie. Personal, nu cumpăr. Anul trecut, am preferat să mănânc scrumbia de Paşti, la un preţ rezonabil şi măcar având garanţia că era chiar de Dunăre. Dar aceasta a fost alegerea mea. Mă deranjează însă că gălăţenii, despre care, în paranteză fie spus, restul românilor au impresia că se desfată cu peşte mult, bun şi ieftin, sunt obligaţi să cumpere la un preţ umflat în mod artificial, fără nicio altă justificare economică decât lăcomia întreprinzătorilor.

Pentru că, să fim serioşi, de pescuit, se pescuieşte la fel de greu şi luni şi miercuri şi vineri, tot atâta costă s-o transporţi şi vânzătoarea o plăteşti cu acelaşi salariu. Cheltuielile, deci, sunt aceleaşi. Diferenţa de preţ se duce direct în buzunarul patronului de pescărie. E drept, legea i-o permite, iar consumatorul român încă nu a învăţat ce e acela boicot al producătorului sau vânzătorului. Aşa că se înghesuie la scrumbie supraevaluată, de parcă ar fi de platină, nu o biată vieţuitoare marină care a apucat sau nu să urce pe Dunăre să-şi depună icrele.

Citit 1716 ori Ultima modificare Miercuri, 04 Aprilie 2012 22:34

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.