Oricâtă libertate ar avea în teorie un popor, în practică niciodată nu vor dispărea îngrădirile, interdicţiile, limitările. În fapt, dincolo de legi aproximative şi constituţii cu iz liber-cugetător, viaţa ne oferă o înşiruire de bariere.
Oarecum firesc (dar doar până la un punct) totul intră în codul celor şapte ani de acasă. Creştem sub semnul interdicţiilor - nu face asta, nu pune mâna, nu se cade să... - iar când ne trezim pe picioarele noastre ne învârtim obsesiv în jurul acestor cutume, ca nişte albine derutate de parfumul violent al unei dame îndoielnice. În tot acest timp, şmecheraşii care au aruncat la coşul de gunoi starea de jenă dobândită odată cu buna creştere profită de neputinţele noastre şi evită, pentru propriul lor folos, barierele la care noi stăm cuminţi, răbdători, încrezători în principiul că "aşa trebuie"..
Un bătrân înţelept îmi spunea, în urmă cu foarte mulţi ani, că barierele sunt fleacuri şi că la ele se opresc doar boii, dat fiind că dulăii sar peste ele, iar căţeii trec pe dedesubt. Atunci n-am înţeles pe de-a-ntregul spusele moşneagului. În mintea mea se derula doar partea cinematografică a parabolei. Vedeam cu ochii minţii boii opriţi în faţa unei bariere pe care ar fi putut să o rupă în orice clipă, dacă le-ar fi trăznit prin minte un astfel de gând. Vedeam şi zglobiii căţei şi dulăi şi mă distram, în sinea mea, despre o astfel de întâmplare.
Surprinzător, acel "filmuleţ" al copilăriei mi-a revenit brusc în minte în timp ce studiam dosarul Boldea. Atâta doar că dulăul care sărea bariera nu mai avea mutra simpatică a lui Floreanul (primul câine din viaţa mea), ci rânjetul perfid al deputatului-escroc, iar căţelul care se strecura pe dedesubt nu mai semăna cu Liza (căţeluşa bunicilor mei), ci avea chipul unui funcţionar cu mânecuţe, în stare să-şi vândă şi mama pentru 100 de euro.
Atunci am înţeles că mie nu-mi mai rămăsese în toată povestea decât rolul boului care stă la barieră răbdător, sobru, încrezător. Şi că bariera asta n-o să se ridice, probabil, niciodată, pentru că se fac bani buni din "ocolişuri".
Vă spuneam, într-un text precedent, că Boldea este doar un produs al sistemului corupt, care pune bariere doar pentru ca apoi să facă profit din "taxa de ocolire". Practic, dacă am elimina gravele distorsiuni din administraţia publică, atunci exemplarele fără bună creştere, de genul Boldea (şi alţii ca el), nu ar mai putea să ne ameninţe proprietatea, libertatea, dreptul la respect. Putem să băgăm la puşcărie 1.000 de-alde Boldea, niciodată nu ne va fi mai bine în ţara asta, în oraşul acesta, dacă nu facem curăţenie în ograda instituţiilor.
Vă spun fără nicio umbră de îndoială că "Viaţa liberă" şi-a propus să fie glasul celor care cred în dreptate, în lege şi în bunul simţ. În banul câştigat prin muncă (fie cu creierul, fie cu palmele), în proprietatea garantată de Constituţie, inviolabilă şi imprescriptibilă. Iar cei care cred că se poate şi altfel au toate motive să se teamă. Să fie îngroziţi! Le spunem răspicat că trebuie să aibă certitudinea că vom face publice toate încercările lor de a fi dulăi sau căţei. Galaţiul trebuie să revină la starea de normalitate. Repede!
