Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la ce mi-au promis, de-a lungul timpului, toţi candidaţii la Primărie, Parlament sau Preşedinţie mă cuprinde, aşa, un fel de enervare nostalgică. Păi, fraţilor, din tot noianul de promisiuni care mi/vi s-au susurat în urechi din 1990 încoace, câte s-au şi înfăptuit în cele din urmă?!
Să recapitulăm. Avem noi pod peste Dunăre? N-avem! Aeroport?! Nici! Drum expres Galaţi-Brăila? Vise, taică! Parcări etajate? Zero! Curăţenie? Doar speranţe! Respect? Iluzii…
Şi-atunci cum să nu te scarpini în creştet (cam la fiecare patru ani) şi să te întrebi pe cine mama lu’ proces verbal să mai votezi pentru ca oamenilor din acest oraş/judeţ să le fie bine? Nu „mai bine”, ci doar bine, pentru că acum, categoric, le este rău. Foarte rău!
Înainte de începutul acestei campanii electorale, toţi candidaţii la demnităţi publice au scos pieptu-n faţă şi au promis – e drept, unii cam cu ochii în pământ – că ne vor prezenta o campanie electorală curată. Fără atacuri la persoană, fără invective, fără minciuni. Au promis. Când vine însă vorba despre punerea în practică a promisiunilor, vechiul nărav n-are lecuire.
Campania „Vieţii libere” privind agenda de priorităţi a oraşului a propus domnilor candidaţi să pornească în căutare de soluţii pentru problemele grave cu care se confruntă gălăţenii. Trebuie să recunoaştem, mai mult de jumătate dintre cei înscrişi în cursa electorală ne-au transmis puncte de vedere, iar aproape jumătate dintre soluţiile primite sunt credibile.
Putem concluziona, deci, că doar în jur de 25 la sută dintre candidaţi au ceva de spus cu privire la soarta Galaţiului. Restul par mai degrabă chitiţi să sară la beregata contracandidaţilor, să încerce să câştige prin eliminarea concurenţei. După logica lor, chiar dacă eşti varză la capitolele management, viziune, onoare etc, poţi să ajungi primar doar inducând ideea (de multe ori fără acoperire, calomnioasă) că adversarii tăi sunt şi mai răi decât tine. Mă mir că nu ies la drumul mare, cu ciomagul în mână, pentru a „înmuia” oasele concurenţei, fix ca în filmul american „Bandele din New York”, care zugrăveşte în culori dramatice alegerile din America anilor 1860 (!).
În schimb, pe canalele media underground (ca să folosesc o definiţie elegantă pentru site-urile şi televiziunile unde se răstoarnă frecvent găleata cu lături), porcăiala e în toi. Iar la oferte electorale de genul „oamenii au nevoie de…” se răspunde cu „du-te, bă, că n-ai şapcă şi îţi pute gura!”
În faţa acestor tipuri de replici este aproape ridicol, din păcate, să vii cu soluţii moderne. Pentru electoratul român, Einstein e plictisitor, Spiru Haret e utopic, iar Cuza e patetic. În schimb, au mare căutare Sexi Brăileanca, Simona Senzual şi Adelina Pestriţu. De aceea, îmi vine în minte să propun un exerciţiu de democraţie. Ce-ar fi dacă în locul domnilor candidaţi ar ieşi în faţă amantele acestora? Sau amanţii, după caz. Cu siguranţă că lupta pentru voturi ar deveni mai încinsă, mai pasională, iar prezenţa la vot ar exploda. Am curajul să pariez că nici nu s-ar schimba mare lucru în maniera de campanie electorală şi nici rezultatul acesteia: actul de administrare a oraşului.
Dacă tot e să fie show, atunci s-o facem lată şi să declarăm deschis duelul în amante. Aşteptăm înscrieri. Circul e garantat!
