Eminescu, din obligaţie!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

 

„Oraşul cumplit de negustori” în care Eminescu a început viaţa-i grea ca rândaş i-a clădit recunoaşterii Poetului, acum 101 ani, prima statuie în ţara sa! Ce s-a întâmplat între timp? Mai nimic!
 La 20 de ani de la moarte, intelectualii gălăţeni i-au dedicat acestei personalităţi culturale şi morale covârşitoare, întemeietor al literaturii noastre moderne, volumul „Omagiu lui MIHAIL EMINESCU” (retipărit, în facsimil, acum patru ani, de Centrul Cultural), în care Jean Bart, profesorul Constantin Calmuschi (mai târziu director şi salvator al Bibliotecii „Urechia”) şi Gheorghe Orleanu (mare proprietar, cunoscut deputat liberal – „inventatorul” contractului colectiv de muncă, militant pentru votul universal şi împropietărirea ţăranilor) semnau dramatizarea „Sărmanului Dionis” – asta da, statuie literară! O carte fără ipocrizii, curajoasă, care îl arăta pe Eminescu întreg – creator şi om, cu „ciudăţeniile” şi obsesiile sale – carte la care nu s-a exclamat, aşa cum fac astăzi pudibonzii servili care ling umbra poetului. Când, e drept, şi alţii muşcă din soclul statuii ca să-şi ridice propria lor statuie…

Acum, la 113 ani de la moartea Poetului, cei de astăzi bat aceeaşi toacă, mult mai dogită, aruncând cunoscutele sintagme de „poet naţional” (alţii îi reproşează… naţionalismul!) şi „poetul nepereche”, fără să-i citească însă toată opera literară şi evitând-o pe cea jurnalistică, politică. Vorbe! Ce s-a făcut la Galaţii statuii Poetului întru poet, în acest veac şi ceva de singurătate? Şi anul trecut, la împlinirea unui secol de la dezvelirea statuii, gălăţenii s-au adunat în jurul statuii, au „marcat” prin şcoli şi instituţii culturale aşa cum se marchează… nimic special, nimic demn de Eminescu – nicio statuie nouă, sau frescă, ori tablou, piesă de teatru, joc de artificii, festival naţional…

Ansamblul de arhitectură care înconjura „la facere” statuia este în continuare risipit. Chioşcul romantic rămâne şi acum în fostul Parc Carol! Nici măcar nu s-a reparat Parcul Eminescu, singurul parc din România, dacă nu mă înşel, care poartă numele poetului! Mai mult, stâncile artificiale aşezate lângă statuie acum un veac precum într-un Sans Souci gălăţean au fost, în timp, simplificate şi cârpăcite fără gust, brutal şi primitiv. Mâna furată a statuii muzei Poeziei a fost singurul divertisment care a adus câte o noutate (mereu aceeaşi) în toţi aceşti ani… Iată însă cum alţii – şi tot din vechi – au ştiut să vină noaptea, dar nu ca să fure, ci ca… să pună! Unul dintre primele busturi ridicate lui Eminescu, plasat în faţa Ateneului bucureştean, a apărut, spune legenda, într-o noapte, cu complicitatea… poliţiei!

Da, căci unul dintre „făptuitori”, la rândul său „om de litere”, Scarlat Orăscu, avocat şi senator ploieştean, ba şi primar al Ploieştilor, era pe atunci director al Poliţiei capitalei. Autorii frumosului şi ciudatului gest, dar care trecea, desigur, peste birocraţie, peste nesfârşitele aşteptări ale autorizaţiilor de construcţie, fuseseră „câţiva literaţi”, printre care şi Traian Demetrescu – Tradem, un epigon al lui Eminescu, pe care îl şi numise „tu, dulce-al poeziei Crist”... Ce facem la noapte, gălăţeni? Ce punem în locul suficienţei?

Citit 1305 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

3 comentarii

  • postat de gigi
    Sâmbătă, 16 Iunie 2012 11:30
    Din intamplare, Glossa e si poezia mea preferata...indemnul e extrem de valabil si in prezent. Insa, pe cand unii se trezesc si aleg sa ignore mizeria oferita pe tava zilnic de animale bipede(cum ii alinta Tutea), altii se pierd si mai mult in disperarea educata de capitalism(obsesia de shopping, nevoile artificiale create prin publicitate).
    Pt cei pierduti e nevoie de promovare agresiva, obsedanta a ceea ce a fost si a facut Eminescu. Oamenii trebuie sa constientizeze unele lucruri, insa nimeni nu e interesat in a stimula ceva bun intr-o turma de sacrificiu.
    0
    0
    Raportează
  • postat de Alt Mihai
    Vineri, 15 Iunie 2012 17:51
    Eu zic sa nu facem nimic. Doar sa-l citim, recitim...
    Glossa

    Vreme trece, vreme vine,
    Toate-s vechi si noua toate;
    Ce e rau si ce e bine
    Tu te-ntreaba si socoate;
    Nu spera si nu ai teama,
    Ce e val, ca valul trece;
    De te-ndeamna, de te cheama'
    Tu ramii la toate rece.

    Multe trec pe dinainte,
    In auz ne suna multe,
    Cine tine toate minte
    Si ar sta sa le asculte?...
    Tu aseaza-te deoparte,
    Regasindu-te pe tine,
    Cind cu zgomote desarte
    Vreme trece, vreme vine.

    Nici incline a ei limba
    Recea cumpan-a gindirii
    Inspre clipa ce se schimba
    Pentru masca fericirii,
    Ce din moartea ei se naste
    Si o clipa tine poate;
    Pentru cine o cunoaste
    Toate-s vechi si noua toate.

    Privitor ca la teatru
    Tu in lume sa te-nchipui;
    Joace unul si pe patru,
    Totusi tu ghici-vei chipu-i,
    Si de plinge, de se cearta,
    Tu in colt petreci in tine
    Si-ntelegi din a lor arta
    Ce e rau si ce e bine.

    Viitorul si trecutul
    Sunt a filei doua fete,
    Vede-n capat inceputul
    Cine stie sa le-nvete;
    Tot ce-a fost ori o sa fie
    In prezent le-avem pe toate
    Dar de-a lor zadarnicie
    Te intreaba si socoate.

    Caci acelorasi mijloace
    Se supun cite exista,
    Si de mii de ani incoace
    Lumea-i vesela si trista;
    Alte masti, aceeasi piesa,
    Alte guri, aceeasi gama,
    Amagit atit de-adese
    Nu spera si nu ai teama.

    Nu spera cind vezi miseii
    La izbinda facind punte,
    Te-or intrece nataraii,
    De ai fi cu stea in frunte;
    Teama n-ai, cata-vor iarasi
    Intre dinsii sa se plece,
    Nu te prinde lor tovaras:
    Ce e val, ca valul trece.

    Cu un cintec de sirena,
    Lumea-ntinde lucii mreje;
    Ca sa schimbe-actorii-n scena,
    Te momeste in virteje;
    Tu pe-alaturi te stercoara,
    Nu baga nici chiar de seama,
    Din cararea ta afara
    De te-ndeamna, de te cheama.

    De te-ating, sa feri in laturi,
    De hulesc, sa taci din gura;
    Ce mai vrei cu-a tale sfaturi
    Daca stii a lor masura;
    Zica toti ce-or vrea sa zica,
    Treaca-n lume cine-o trece;
    Ca sa nu-ndragesti nimica,
    Tu ramii la toate rece.

    Tu ramii la toate rece,
    De te-ndeamna, de te cheama;
    Ce e val, ca valul trece,
    Nu spera si nu ai teama;
    Tu te-ntreaba si socoate
    Ce e rau si ce e bine;
    Toate-s vechi si noua toate:
    Vreme trece, vreme vine.

    MIHAI EMINESCU, 1883
    0
    0
    Raportează
  • postat de Cititor
    Vineri, 15 Iunie 2012 07:45
    -123 ani de la moartea poetului (nu 113) !
    0
    0
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.