Chemată să-şi dea avizul cu privire la preşedintele Traian Băsescu – recte dacă acesta a încălcat sau nu legea fundamentală a statului – Curtea Constituţională a României a dat cu căruţa-n gard. Adică a comis o decizie de care ar fi mândru până şi cel mai priceput autor de paradoxuri (în sensul strict filosofic).
Care va să zică, potrivit judecătorilor CCR, Băsescu „nu şi-a exercitat cu maximă eficienţă şi exigenţă prerogativele”, dar în acelaşi timp „nu se poate reţine încălcarea de către preşedinte a prevederilor constituţionale”. Deci treaba e în acelaşi timp şi albă şi neagră! Sau, cum ar fi zis nemuritorul Nea Mărin, „posibil că-i un pic gravidă, dar nu de tot”.
Dincolo de faptul că, orice ar fi decis Curtea Constituţională, rezultatul era cert – suspendarea lui Băsescu din funcţia de preşedinte – trebuie să remarc faptul că formularea deciziei este şocantă. Intuiesc, printre rânduri, o situaţie deosebit de gravă: justiţia şi-a pierdut orice urmă de independenţă şi este atârnată, după caz, de un partid, de un personaj, de o grupare de interese. Judecătorii de CCR, care, cel puţin teoretic, sunt cei mai tari magistraţi din ţară (căci se presupune că au ajuns acolo pe criterii precum: competenţă, onoare etc), nu au curajul să spună lucrurilor pe nume. O scaldă. Refuză să taie nodul gordian. Pentru că nu ştiu cine va câştiga războiul, s-au pus bine cu ambele tabere. Ca urmare, adevărul a fost transformat într-o noţiune neimportantă, complementară interesului lor personal.
Întrebarea era simplă: a încălcat Băsescu Constituţia? Iar răspunsul trebuia să fie la fel de simplu. La un astfel de chestionar nu poţi răspunde, dacă te numeşti Curte Constituţională, cu variante de genul „e discutabil”, „poate că da, poate că nu” sau „mă abţin”. Nu! Trebuie să dai un verdict, indiferent de duritatea lui. Dacă e să mă întrebaţi pe mine, eu aş fi recomandat suspendarea lui Băsescu. Iar motivul e limpede: a batjocorit în mod repetat principiul separaţiei puterilor în stat. Dus de valul beţiei puterii, Traian Băsescu a fost, concomitent, şi preşedinte, şi prim-ministru, şi procuror, şi judecător. A îngenuncheat toate instituţiile care i-au ieşit în cale, iar faptul că, acum, Curtea Constituţională ezită să spună lucrurilor pe nume este un semn clar că magistraţii se tem de preşedintele jucător. Şi mai grav este că judecătorii cu pricina joacă, bişniţăreşte, la două capete. Slugăresc doi stăpâni, după principul că indiferent de cum s-or suci ploile, privilegiile lor vor rămâne intacte. Categoric, asta nu mai este justiţie, ci o târguială abjectă, demnă de un iarmaroc uitat de lume sau de strada felinarelor roşii. În esenţă e tragic. Politica e o damă de consumaţie, iar justiţia a ajuns târfa ei.
Sincer să fiu, în urmă cu câteva zile m-am revoltat profund la auzul veştii că actuala putere vrea să schimbe judecătorii Curţii Constituţionale. Am catalogat o astfel de acţiune ca fiind o lovitură de stat. Însă după ce am citit ce au decis magistraţii CCR în cazul propunerii de suspendare a lui Băsescu am avut o revelaţie: la Curtea Constituţională trebuie făcut curat. Urgent!
