Colegul nostru D.C.Predescu ţine de mult timp rubrica „Gălăţeni care au uimit lumea”. Greu de uimit sunt, însă, tocmai gălăţenii, care nici nu-şi mai botează străzile cu numele oamenilor de seamă trăitori aici. Chiar dacă, uite, unul a fost chiar nominalizat, în prima serie, la Premiul Nobel! Noroc măcar că denumeşte biblioteca judeţului. Ce mai avem? Lipsă de statui pentru aceştia. Fosta administraţie promisese un Ivanovici internaţional. Se vorbea şi de alte personalităţi, să avem şi noi o alee, măcar... cât cea a Tecuciului.
Avem, însă, câteva statui şi străzi dedicate unor personalităţi naţionale, străine cu totul locului, care se înscriu parcă şi ele, alături de străzile Doja, Coşbuc, Cloşca şi Intersecţia fără rost, în ciclul artei ca tichie de mărgăritar. Bustul lui Caragiale a fost ridicat întru cultura de mase comunistă, în ´56. Ca şi gălăţenii „cu origine sănătoasă” Spiridon Vrânceanu ori I.C.Frimu, Caragiale a beneficiat de bust doar din piatră artificială, un soi de ciment cu aspect ieftin, la cârpirea edilitară de după război. Frumoasa sculptură semnată de Florica Ioan în Grădina Publică, parc aflat în reparaţii până la anul, este dedicată dramaturgului care a fost o singură dată la întâlnire cu publicul gălăţean. Şi nu a fost accesibilă la comemorarea scriitorului din iunie. De altfel, nu ţin minte să-l fi omagiat cineva în ultimii ani la Galaţi. Tradiţia ne leagă doar de statuia lui Eminescu şi de fosta Stare civilă… Avem şi un Enescu „cimentuit” în aceeaşi Grădină (sculptor - Andrei Ostap), dar măcar compozitorul a cântat de câteva ori în casa Macri şi a lui Menelau Mantu!
Bine că există măcar ce-a mai rămas, dar unde-s numele moderne şi contemporane?! Ei, dar câte nu-s cam fără rost în oraşul nostru? Strada Domnească, aflăm din plăcuţele stradale binominative, se numea pe vremea comuniştilor Bulevardul Republicii. Bulevard! Strada Universităţii mai poartă cu încăpăţânare o plăcuţă cu „Str. 23 August”.
Nu avem străzi cu numele unor gălăţeni de seamă, dar deţinem strada Frunzei, Fundătura Cuielor, strada Muncii voluntare. Sau strada Rosa Luxemburg, pucista comunistă, actuala Prelungire Traian. Şi de ce „Prelungire” şi nu un nume de om? De ce avem strada Roşiori din Brăilei la „Ancora” şi tot Roşiori de acolo în fosta tovarăşă Luxemburg? Bulevardul Marii Uniri nu denumeşte o stradă, ci… chiar două: bulevardul Falezei Superioare, dar şi Faleza de pe malul fluviului. Avem un recent Parc Coposu, fost Parcul Cloşca (sic!). Dar Coposu măcar a fost închis la Galaţi. Transilvăneanul Coşbuc ţine numele unei importante străzi, durată deasupra fostului şanţ de demarcare a oraşului porto-franco.
Tinerii căzuţi în Revoluţie au primit doar nume de alei între blocuri: acum uitate, cu plăcuţe furate sau distruse. Istoricului Galaţilor, Paul Păltănea, i s-a dedicat - vremelnic - o bucată din Mihai Bravu, hotărâre CL neaplicată, ca să nu le dea cetăţenilor noi probleme cu actele de identitate. Chiar, avem noi, gălăţenii, o identitate proprie sau una „la plesneală”?!
