Am oprit ieri pe o bancă între blocuri de centru, lângă un spaţiu verde (de fapt, două smocuri pe pământ bătătorit, cu gunoaie împrăştiate), gândindu-mă ce frumos ar putea să ne fie, măcar dac-ar amenda cineva neam-prostia… Aşa că am trecut în revistă răspunsurile multor gălăţeni la încercarea de a-i provoca să se gândească la modificarea aspectului oraşului nostru. Câtă ură, cât dispreţ am îndurat de la unii, în reacţiile lor: „Ce ne trebuie statui, muzee, piaţete noi, cheltuieli?!” Dar mi-am zis că e firesc să fie dezamăgiţi, obişnuiţi cu mizeria. Alţii ne-au scris că ar trebui să avem mai întâi infrastructură, apoi monumente noi, uitând că străzile erau de fapt oricum treaba curentă a edililor, pe care de altfel îi provocăm de ani buni să le repare bine; apropo, şi la acest capitol se pot gândi artere noi, necesare, care să rezolve problema grelei circulaţii. Sigur, e criză, nu sunt bani acum nici pentru demolări cotineţe, dar când vor fi, peste nu ştiu câte decenii (zic şi eu…) ne vom trezi că nu avem de acum locul prevăzut în Planul de Urbanism General, care, atenţie, e aproape gata! Dar nici măcar podul transdanubian visat încă de pe vremea lui Ceauşescu (care nu a fost de acord, dar… nici noi?) nu e chiar irealizabil, din moment ce la un moment dat a existat o ofertă chinezească… Apoi, a extinde oraşul, fie cu locuinţe uşoare, de vacanţă, peste Dunăre, n-ar avea nevoie mai întâi de un pod, nici de o înţelegere între judeţe. Unde mai pui că şi comunităţile de peste fluviu suspinau anii trecuţi că ar vrea să treacă la judeţul nostru. Există şi proiectul inginerului Săvel Rotaru, agreat la Bruxelles (cei cu banii…), de tunel pe sub Dunăre. Sau ideea directorului de la APDM, Mihai Ochialbescu, de a face picior de pod pe Insula Cocuţa, acum inundată, unde s-ar putea ridica un Las Vegas care să atragă la jocuri de noroc străinii cu bani… Dar se pot face lucruri noi şi uimitoare cu bani puţini măcar umplând centrul betonat cu „arhitectură” florală, cât mai înaltă, în locul strătuleţelor plate de azi. Şi se pot muta statui, dacă nu facem altele. Acum câteva mandate, preşedintele CJ Dan Gogoncea, doar dărâmând nişte garduri şi rărind, of!, şi nişte arbori, a dat o altă deschidere, de piaţetă, străzii Eroilor! Ieftin şi fără demolări de case! Abia acum, nişte cititori spuneau că în zona Inelului de rocadă mergea făcut iarna un mega-derdeluş, sau vara un amfiteatru. Dar între timp… se face un supermarket acolo! Cum scurgerile naturale ale oraşului, văile sale, au fost astupate de lăcomia construcţiilor anilor ´60-´70, iar acum, ca la Francezi, pământul este instabil, asta îmi aminteşte că un arhitect tânăr, la concursul naţional de invenţii urbane „Oraşul Posibil – Galaţi 2050”, imaginase chiar un canal de plăcere, ca la Veneţia. Pare absurd şi ar fi costisitor pe loessul nostru, dar nu imposibil, din moment ce tot am avea nevoie de o vale de scurgere naturală, nu de canalizări precum cea impracticabilă, din aceeaşi zonă unde sus tronează panourile penibile de la Inel, cândva reclamă la Coca-Cola… Ideile pot fi mai preţioase decât betonul care ne-a împânzit, dar să gândim, nu să acceptăm „fatalitatea”!
Uşor omori speranţele! Scris de Victor Cilincă
Mai multe din această categorie:
