Oraşul maro

Scris de Victor Cilincă

Marți, 30 Octombrie 2012 00:00

Un dintre etichetele care mă dor - şi aceasta pentru că e nedreaptă! - este cea de „Galaţi - oraşul roşu”! Că în 1907 au fost omorâţi aici, pe Domnească, mai mulţi ţărani decât prin alte părţi ale răscoalei, că am avut în secolul trecut o puternică mişcare sindicală portuară, că erau vestiţi docherii cu ”brâu roş”, că au fost greve şi demonstraţii şi la noi, unele cu victime, ca în 1916, că influenţa agenţilor provocatori cominternişti în Primul Război Mondial şi după o fi fost mai puternică aici la graniţă, asta nu ne transformă şi astăzi într-un oraş cu apucături comuniste, cu lideri actuali care ar fi fost cândva mahări prin CC sau Securitate, aşa cum au sugerat articolele unui singur jurnalist, debutant, în anii ´90, care au prins însă foarte bine în ţară pentru că au apărut în presa centrală. Şi au prins nu atât în ţară, cât aici, la noi, plăcându-ne, se vede, să ne autoflagelăm, nemulţumiţi de alte inerţii şi nesimţiri reale, care nu ţin însă de politică… Îmi amintesc că, pe vremea scandalului Caritas, am făcut o documentare la Cluj şi acolo m-au ajuns, cu ruşine, ştirile că la Galaţi ar conduce comuniştii, că şeful PSM Mişu Dobrotă ar fi cumpărat o cârciumă şi alte inepţii, credibile însă pe atunci. Şi ce să vezi, tocmai la Cluj, care nu era oraş roşu, căutasem ore întregi Bulevardul Eroilor, până când într-un târziu un bătrân m-a sfătuit să nu mai întreb degeaba de eroi, că nu intrase denumirea în popor, ci de bulevardul „Dr. Petru Groza”. Fost „Molotov”. Numai că oraşul Cluj nu a avut parte de un ziarist Silviu Alupei, care să-l poreclească oraş roşu şi aşa să-i rămână în veci numele… Chiar dacă, după visul lui Dej, căsătorit cu o gălăţeancă, avem un combinat siderurgic care la început a adus aici, pe lângă specialişti francezi şi meseriaşi ardeleni, moldoveni din nordul sărac, impactul a fost unul de violenţă şi scădere a nivelului educaţiei, se spărgeau capete, se petreceau violuri, nu… o creştere a numărului comuniştilor! Au rămas mentalităţi comuniste? Unde n-au rămas? Ce-mi veni să reamintesc acum de „oraşul roşu”? După ce am publicat un articol despre istoricul denumirii populare a unui cartier - „I. C. Frimu”, am fost plăcut surprins să văd că notele au dezvoltat o polemică într-un oraş care pare destul de lasă-mă să te las. Şi pe alţii îi deranjează să poarte numele unui personaj importat, luat în braţe de comunişti, care l-au cultivat aşa şi pe Cuza, deşi nici Frimu, nici Cuza n-au fost comunişti, chiar dacă ultimul a făcut reformă agrară şi a secularizat averi mănăstireşti. Frimu a fost socialist. În fond, au fost intelectuali de ispravă cu o tinereţe mult mai la stânga, precum Panait Istrati sau Ţuţea, aşa cum alţi intelectuali de marcă, precum Eliade, au fost atraşi o vreme de legionari. Nu mai e cazul să-l lăsăm pe Frimu cartier, aşa cum a impus cândva centrul comunist, nu merge. Nu suntem „oraş roşu”, dar autorităţile de după ´89 nu au făcut nimic să ni-l scoată din cap, propunând altceva plauzibil, un nume care să-i devină renume. Am putea la fel de bine să fim oraşul maro sau verde - am vrea noi! - sau albastru, după culoarea Dunării nemuritoare. Dar pentru asta, trebuie ca în primul rând s-o credem noi.