Scandalul legat de încercarea de revocare a unor magistraţi din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a stârnit o undă seismică foarte interesantă în interiorul justiţiei româneşti. Fără îndoială, sunt de analizat multe aspecte în această chestiune. Cel mai important lucru este, clar, viteza de reacţie a judecătorilor în faţa întregii mascarade cu substrat politic de la alegerea conducerii CSM. Spre plăcuta surpriză a tuturor, magistraţii de la Galaţi au fost printre primii care s-au întâlnit şi au decis că trebuie scoşi din CSM oamenii care, deşi fuseseră mandataţi să reprezinte acolo legalitatea, şi-au trădat colegii în numele unor intrigi politicianiste.
Cred că acest curaj al judecătorilor gălăţeni merită toată aprecierea. Cu atât mai mult cu cât votul lor a fost covârşitor împotriva celor care credeau că pot scoate în iarmarocul politic încrederea şi demnitatea colegilor lor. Uite că a venit vremea să li se spună NU, verde-n faţă, celor care credeau că justiţia este o marionetă din paie.
Situaţia acesta seamănă cumva cu prima partea a fenomenului cunoscut sub numele de „Primăvara de la Praga”, în fapt prima încercare solidă de eliminare a comunismului din Europa de Răsărit. E drept, magistraţii nu se luptă împotriva tancurilor ruseşti, precum cehii în 1968, dar nici prea departe de asta nu sunt, câtă vreme la nivelul înalt al justiţiei româneşti se încearcă în continuare - deja cu o oarecare disperare - să se menţină puterea judecătorească sub papucul politic.
Foarte mult timp, pe baza faptului că sistemul judecătoresc este oarecum rigid, puternic ierahizat, iar numirile de şefi au fost vasalizate, politicienii au cam făcut ce-au vrut prin justiţie. Nu există faptă fără făptuitor. Este condamnabil că unii judecători au făcut pactul cu diavolul (şi au progresat fulminat în carieră, la schimb). Asta în vreme ce alţii, cei care au preferat să-şi facă meseria cinstit, fără compromisuri, au rămas decenii de-a rândul „la şaibă”, deşi erau tobă de meserie.
Ca reporter acreditat la Palatul de Justiţie am asistat nu o dată la momente absolut penibile, când parlamentarul X intra în biroul judecătorului ca-n propria budă. Iar rezultatul vizitei era sub ochii publicului la câteva săptămâni, când venea o hotărâre judecătorească de toată jena. În acea vreme, unii au făcut purcoaie de bani executând firmele de stat pentru creanţe umflate cu pompa, puse faţă în faţă cu active mult subevaluate. Mă gândesc, spre exemplu, cum a reuşit un senator să pună mâna pe pachetul majoritar al unui fost IAS în baza unei facturi de închiriere, pe câteva săptămâni, a unui utilaj. Sau cum fiica unui şef din poliţie a executat silit bunuri de jumătate de milion de euro (cu atâta le-a vândut chiar a doua zi) în contul unei facturi de nici 5.000 de euro.
Sunt sute astfel de cazuri în care magistraţii sunt într-o crasă complicitate cu hoţii. Însă accept să pun totul pe seama terorii politice sub care a funcţionat justiţia. Şi îndrăznesc să sper că mica revoluţie la care am asistat în ultimele zile va continua. Gata, pactul cu diavolul politic a fost rupt! Cred că este un moment propice pentru ca justiţia să-şi recapete rolul stabilit de Constituţie, iar judecătorii să devină, în sfârşit, o putere de luat în seamă în statul de drept.
