Plătiţi impozitele, că nu mai au ce fura aleşii!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

De nicăieri nu se fură mai bine decât de la statul român. Dar cum statul suntem noi, plătitorii de impozite şi taxe, putem concluziona că de nicăieri nu se fură mai bine decât de la noi, locuitorii acestei ţări, respectiv trăitorii în oraşul Galaţi.

Bunăoară, nici până la ora asta nu ne-a lămurit nimeni ce s-a făcut cu cei peste 800.000 de euro cheltuiţi la Serbările Galaţiului. Atenţie! Nu 500.000 de euro, cât a aprobat Consiliul local, ci cu 300.000 de euro mai mult. Pe căi ocolite, neoficiale, am aflat că banii i-au păpat, în calitate de intermediari, două firme private. Una din Braşov, iar cealaltă din Cluj. Nu se ştie pe ce bază, pe ce pile.

Teoretic, ar fi trebuit să existe licitaţii, pentru că la mijloc sunt bani publici. Mulţi! Însă nu s-a făcut nici măcar un anunţ de selecţie de oferte, iar micii funcţionari care s-au ocupat de toată povestea bâiguie încurcaţi (şi cam panicaţi) explicaţii aproape comice, dar care n-au de-a face cu legalitatea. Primarul tace. Din nefericire, s-a dovedit până acum doar un bau-bau de conjunctură, care a negociat bine postul propriu. Şi-atât.

Exemplele de jefuire a banului public sunt cu nemiluita la Galaţi. Să zicem în privinţa mijloacelor de transport şi a utilajelor din proprietatea unor instituţii şi societăţi cu capital public. Cum ar fi Ecosal, Transurb, Drumuri şi Poduri, Primăria, Consiliul Judeţului etc. Există informaţii că se fac afaceri la greu cu carburant pe baza acestor utilaje. Că pentru fiecare litru de motorină consumat „pe bune” se cumpără trei, patru sau chiar cinci litri de carburant. O parte doar se achită (cu un comision gras), o altă parte se revinde „la negru”, direct din rezervor. Se estimează că, anual, la Galaţi se fură, astfel, carburanţi în valoare de peste un milion de euro. Mult!

În urmă cu câteva luni, Viaţa liberă propunea autorităţilor o soluţie simplă: instalarea de dispozitive GPS pe toate utilajele proprietate publică. Experienţa din firmele private care au aplicat această măsură a arătat că în medie, cheltuielile cu carburanţii scad cu circa 30-35%. Nu se mai pot face foi de parcurs de genul „am fost de la Galaţi la Târgu Bujor, prin Tecuci”, pentru că GPS-ul transmite automat, în timp real, traseul precis, numărul de kilometri parcurşi, consumul on-line, opririle şi multe alte date care se stochează într-un computer. Mai pe scurt, toate portiţele pentru furat se închid. Nici şeful instituţiei nu mai poate aranja plata unei facturi pentru carburant nefurnizat, nici şoferul de la deszăpezire nu mai poate întocmi documente că a fost cu utilajul pe de trei ori mai mult drum decât în realitate. Iar dacă merge cu lama pe sus pentru a nu consuma motorină, iar l-ai prins, că-l trădează consumul în timp real transmis de GPS.

Foarte important e că, urmare a implementării acestei soluţii tehnice simple şi destul de puţin costisitoare, în piaţă nu va mai ajunge atât de multă motorină „la negru”, pe baza căreia se produce o importantă evaziune fiscală, mai ales în transportul de mărfuri şi călători.

De ce refuză autorităţile publice să aplice o astfel de măsură?! Probabil din tradiţie. Tradiţia aceea îndelung cultivată politic, care spune că la stat leafa e fudulie, ce-ţi „pică” e temelie. Restul e doar gargară pentru fraieri. Adică pentru noi, cei care plătim impozite ca să aibă ei, aleşii, ce fura.

Citit 2035 ori Ultima modificare Marți, 29 Ianuarie 2013 15:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.