Artele au avut întotdeauna şi au, astăzi poate mai mult ca oricând, nevoie de un Mecena care să le sprijine. Pentru că rareori cei care au pâinea şi cuţitul pun mai presus de bunăstarea (lor) materială pe cea spirituală (a noastră). Un mare actor spunea că se poate trăi fără teatru; însă, prin teatru, viaţa noastră e mult mai frumoasă. Şi această afirmaţie e valabilă pentru fiecare artă care ne înnobilează existenţa din ce în ce mai cenuşie.
Am avut prilejul să particip, zilele trecute, pentru a treia oară, la ActFest, Festivalul naţional studenţesc de teatru contemporan pentru amatori. Un festival făcut fără bani, dar cu dragoste adevărată pentru teatru. Actorii, „amatori” doar în sensul că erau studenţi la alte facultăţi decât cele de teatru, au jucat cu bucuria de a-şi exprima, pe scenă, tinereţea, pasiunea, libertatea firii. Spectatorii au avut, la rândul lor, bucuria de a vedea artă adevărată, prospeţime şi naturaleţe, talent şi spontaneitate. Juriul, alcătuit din oameni de teatru, a descoperit cu surpriză că nu trebuie să urmezi neapărat o facultate de profil pentru a fi credibil şi pentru a transmite emoţii. Că aceste calităţi native pot fi cizelate printr-o şcoală de teatru, e foarte adevărat. Astfel s-a născut ideea unor proiecte culturale viitoare între teatrele din Galaţi şi Brăila, pe de o parte, şi liceele şi facultăţile din Galaţi, pe de altă parte. „Casa de Cultură a Studenţilor şi Liceul de Artă din Galaţi sunt nişte pepiniere foarte bune, care merită susţinute şi încurajate, merită ţinute aproape de instituţiile de artă profesioniste”, afirma preşedintele juriului, Radu Nechifor, directorul interimar al Teatrului „Maria Filotti” de la Brăila, instituţie exemplară în materie de organizare de festival european de teatru. Şi avem ca exemplu, tot la Brăila, câţiva actori angajaţi care au urcat pe scenă încă de când erau elevi.
La noi, la Galaţi, acest lucru nu se întâmplă. Când instituţiile cu acelaşi profil nu colaborează între ele, de obicei pe motiv că directorii lor au orgolii mai mari decât interese comune şi dragoste pentru artă, cu toţii avem de pierdut. Însă dacă există deschidere şi dorinţă de colaborare, ideile bune nasc proiecte bune. Mecena există, în stare latentă, în fiecare dintre noi, indiferent în ce domeniu activăm, indiferent ce funcţie (vremelnică) avem şi indiferent câţi bani avem sau nu în buzunar. Pentru a spune o vorbă bună, pentru a sprijini şi încuraja un tânăr care face un lucru bun, nu trebuie decât să vrem.
Festivalul ActFest din acest an mi-a dovedit încă o dată că există un perpetuum mobile şi în materie de artă, nu doar în legile fizicii. Că Galaţiul - care a câştigat jumătate din premii la această ediţie, surclasând atât Bucureştiul cât şi Iaşiul - are potenţial. Dacă nu vom şti să-i motivăm să meargă mai departe şi dacă nu-i vom ajuta să îşi găsească locul aici, vor pleca sau se vor pierde. Dar dacă aceşti tineri frumoşi, încă nedeprinşi cu exerciţiul renunţării, vor găsi susţinere acum, când au nevoie, pasiunea lor va creşte frumos şi se va întoarce, sub formă de artă, la noi. Da, se poate trăi şi fără teatru. Însă fiecare avem nevoie de un vis pentru a putea suporta mai uşor realitatea.
