În septembrie 2012, un student la master în Marea Britanie oferea 6.000 de euro profesorului său, ca să îi mai acorde nişte puncte, de trecere, la evaluarea lucrării de disertaţie. Profesorul a reclamat încercarea de mituire. Ceea ce a urmat a fost relatat, într-o notă comico-tragică, şi de presă. Estimând că, dacă ar fi reuşit, tentativa de corupere ar fi dăunat enorm reputaţiei tuturor diplomelor emise de instituţiile britanice de educaţie, judecătorul de caz nu a pierdut ocazia să îl ironizeze pe tânăr şi, în plus, i-a dat un verdict care va intra în istorie. Studentul a primit un an de închisoare cu executare şi a fost obligat la plata unei amenzi aproape identice cu şpaga pusă de el la bătaie.
Dacă un om al justiţiei s-a gândit că o singură diplomă obţinută fraudulos ar fi putut strica imaginea învăţământului britanic, atunci Bacalaureatul românesc din 2013, cu suspiciunile de fraudă de la Liceul „Bolintineanu” din Capitală şi, mai nou, de la o instituţie de învăţământ din Timiş, are toate şansele să dăuneze unui întreg sistem de educaţie. Dar cine să se mai gândească la asta? Cu siguranţă nu asta le trecea prin cap părinţilor din Bucureşti, când îşi apărau odraslele să nu cumva să fie duse la audieri, cu celebrul autobuz. Singura lor grijă era că, cel mai probabil, au dat greş în a le asigura viitorul copiilor. Cu siguranţă nu la prestigiul şcolii româneşti sau al breslei se gândea directoarea liceului, atunci când intervenea să fie desemnaţi anumiţi supraveghetori „permisivi” la probe, conform spuselor procurorilor.
Poate nici profesorului din Marea Britanie nu îi păsa prea mult de reputaţia Ministerului Educaţiei. Numai că el a acţionat diferit. Nu numai că nu s-a lăsat mituit, neîncurajând, astfel, practica, dar a şi făcut plângere la organele abilitate. La noi, încercările de obţinere a subiectelor înainte de probă, de îndulcire a supraveghetorilor, de îmbunare a corectorilor, de schimbare după bunul plac a membrilor comisiilor de examen se dovedesc a fi practici adânc înrădăcinate în sistem. Deşi nu sunt generalizate, sunt întreţinute cu bună ştiinţă sau îngăduite şi de oameni din interior. De exemplu, la Galaţi, în dosarul din 2010 „Mită la bac”, alături de alte 11 persoane, sunt trimise în judecată directoarea Liceului Particular „Cantemir” şi alte cinci profesoare din comisiile de evaluare, iar în dosarul „Curcan şi caş la bac” sunt judecaţi fostul director adjunct al Liceului „Dunărea” şi o fostă inspectoare. Şi într-un caz şi în celălalt, acuzaţiile procurorilor DNA sunt de trafic de influenţă şi / sau luare de mită. Lucruri grave, care însă la noi nu se bucură de importanţa cuvenită. Instanţa întârzie să dea un verdict, în cele două cazuri, deşi procesele sunt de multă vreme pe rol.
Şi atunci, ce să mai înţeleagă generaţiile de liceeni din examenul maturităţii pe care îl vor susţine la finalizarea celor patru ani de studiu? Că poate izbândi şi cel care are curajul să dea bani pentru că nu are minte sau chef să înveţe? Că diploma cu media 10 obţinută pentru cunoştinţele tale îţi oferă acelaşi statut ca şi celui de aiurea, care a pus peşcheşul în buzunarul cui trebuie? Într-un sistem ca acesta, unde caşul şi curcanul sunt la rang mai mare decât prestigiul şi reputaţia, chiar aceasta e lecţia pe care unii dintre profesori le-o predau propriilor lor elevi.
