Interese penale în războiul apei calde

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Azi este ultima strigare pentru scutirea de plata penalităţilor la întreţinere. Cel puţin teoretic, Apaterm ar trebui să anunţe mâine că a strâns de la datornici o sumă suficient de mare cât să-i permită să scape de faliment. Altfel, ce rost ar mai avea toată această tevatură? În acelaşi timp, e de aşteptat ca Electrocentrale să iasă şi ea din necazuri începând cu 1 august, căci banii strânşi de la populaţie ar trebui să meargă - asta dacă ne lăsăm ghidaţi de logică - spre producătorul de agent termic. În esenţă, finalitatea întregului demers ar fi din categoria „win-win”.

Însă, la Galaţi, nimic nu e atât de simplu pe cât pare. Pe nepusă masă, cu doar 24 de ore înainte de momentul în care, cum spuneam, ar urma să se facă deconturile între Apaterm şi Electrocentrale, societatea din urmă a anunţat oficial că - gata! - taie apa caldă în tot oraşul! Dacă ne uităm la argumentele invocate de Electrocentrale - respectiv acumularea de către Apaterm a unor restanţe uriaşe la plata facturilor - am tinde să credem că oprirea apei calde este cumva justificată. La o analiză atentă, însă, descoperim o mulţime de „fitile” cu substrat neortodox.

Este evident deja că Electrocentrale face toate eforturile posibile pentru a demonstra că Apaterm nu mai este o entitate viabilă. Pare logic, dar este mai degrabă absurd, căci într-o economie normală nu te chinui să-ţi omori clientul, ci cauţi soluţii ca să-l ţii în viaţă, căci dacă moare el, mori şi tu. Fără a mai livra agent termic către Apaterm, Electrocentrale iese pe nişte pierderi uriaşe, mult mai mari decât dacă ar livra pe încasări de, să zicem, 50 la sută din prestaţie. Căci, să nu uităm, CET Galaţi funcţionează pe principiul cogenerării, în sensul că agentul termic livrat oraşului este un produs secundar al activităţii de producţie de energie electrică. Or, oprirea furnizării de abur înseamnă, automat, şi oprirea producţiei de electricitate, deci toţi angajaţii Electrocentrale, de la director la portar, pot să plece liniştiţi în şomaj.

Nu cred, însă, că se va ajunge aici. E mai degrabă o luptă de cocoşi. Ameninţarea cu tăierea apei calde, pe fundalul campaniei de convingere a populaţiei să-şi plătească datoriile la întreţinere, are două ţinte. Prima: lumea să sară la casierii cu şi mai mulţi bani. A doua: Apaterm să vireze urgent banii către Electrocentrale. Întrezăresc şi un al treilea scop, cumva perfid, respectiv dorinţa Electrocentrale de a pune mâna pe reţeaua de distribuţie a agentului termic în oraşul Galaţi. Dacă în spate n-ar exista şi alte interese - despre care voi vorbi pe larg într-un alt material - ideea ar fi chiar bună, căci s-ar scoate din schemă un intermediar care s-a dovedit păgubos, iar rezultatul firesc ar fi o scădere (sau măcar o îngheţare) a preţului agentului termic.

De ce nu se face dacă sună atât de bine? Pentru că orgoliile şi interesele unora sunt mai mari decât dorinţa de a face un bine populaţiei. Pe de o parte, Primăria nu vrea să cedeze controlul asupra reţelei de distribuire şi a subvenţiilor pentru căldură. De aceea a şi apărut scenariul Calorgal (adică Apaterm 2) şi solicitarea de preluare a CET de către CL. În acelaşi timp, nici CET nu-i de dat, căci există nişte oameni care ar pierde controlul asupra intrărilor de materiale şi a ieşirilor de energie. Sunt bani grei la mijloc, credeţi-mă! Interesul poartă fesul. Îi invit pe procurori să verifice acest proverb.

Citit 1518 ori Ultima modificare Marți, 30 Iulie 2013 17:23

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.