Fluxul integrat al fricii

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Bine că nu sună alarmele decât pentru gălăţenii „de centru”! Cele care au sunat fals – fals, dar tot au sunat! – luni seara, cam pe la ora cutremurului din ´77, n-au ajuns şi prin alte cartiere. Ce-a fost? A, o alarmă antiaeriană. De…război? Că nu puteau avertiza că avioanele vor stropi ţânţarii, nu? Norocul e că nu ştim ce alarma! De unde ştim când e alarmă de război? Din ziare! Luni puteam crede că ţignalul anunţă vreo ieftinire sau se dau ajutoare europene, sau că-şi face reclamă vreun târg de cojoace, e vreo nuntă cu scandalagii nesimţiţi sau alte alea… A fost o spaimă măreaţă, mai ceva decât în „Conu Leonida faţă cu reacţiunea”! Şi totul de la o eroare de soft în sistemul de alarmare. Problema nu este însă cea a erorii, ci că nu ne-am comportat ca la una reală! Când va fi una adevărată, o să presupunem că-i tot ceva… soft?! La Galaţi avem parte de-un veritabil flux integrat al fricii, ca într-un combinat siderurgic: te cutremură o zi, două, apoi sună alarma, ieşi afară panicat şi te rupe-un maidanez speriat şi el de alarmă sau îl muşti tu şi te dau la ziar… Trăim şi noi spaima unui oraş cu ceva buline roşii, care însă contează mai puţin, fiindcă şi o clădire consolidată stă tot pe loess, care se compactează de câteva ori la umezeală. Statul, sărăcuţul, a mimat mereu că ne ajută – de pildă cu plata costisitoarei expertizări, dar cine are apoi bani şi de consolidare, scumpa de ea? Nici primăriile: până şi în Capitală se consolidează doar două blocuri pe an…

Ar trebui să luăm mai în serios lucrurile: în Occident, vezi deseori şcoli, mall-uri, clădiri de birouri, evacuate în ordine la o alarmă de probă. Noi nu ne batem capul! Ca şi în cazul câinilor, ştim întotdeauna prea puţine despre ce trebuie să facem la nevoie. Nimeni nu ne spune dacă unor maidanezi în haită, supăraţi, trebuie să li te adresezi cu tradiţionalul „cuţu”, să-i ocoleşti mult (ar putea fi publicate şi… hărţi cu dispunerea principatelor haite), să dai din coadă la ei, să te faci că atunci cu piatra sau să-ţi păstrezi cumpătul, că te atacă dacă simt frica, sau să le oferi mâncare. Tot aşa, la cutremur, la război, ce e bine să faci? Cine n-are Internet şi nu cumpără ziare, parcă îşi aminteşte, dacă a apucat bombardamentele, că trebuie să te aşezi sub o masă. Alţii susţin că între timp s-a schimbat kalimera şi trebuie deci să te plasezi între mese. Aşa cum şi stăm, între două lefuri… Lăsând orice glumă la o parte, trebuie spus că există proceduri clare şi cunoscute pentru toată lumea, funcţie de calamităţi. Când un investitor japonez a fost muşcat în Piaţa Victoriei de un câine, toată lumea s-a îngrozit pentru că omul a murit, cu o venă secţionată. N-a sărit nimeni să improvizeze un garou! N-avem şi noi, ca americanii, o instrucţie adevărată pentru a interveni în ajutorul seamănului. Dacă la ei asta se deprinde în şcoală, în taberele de elevi, în familie, la noi, deh, tărâm mioritic, „nu ne trebuie”! Am văzut şi în anii trecuţi simulări de intervenţie în caz de cutremur sau altă calamitate – spectacole reuşite, la care se uitau câţiva curioşi. Înotul… pe uscat dă campioni fără greş: am văzut şi o simulare la o ieşire pentru deszăpezire care e ieşit perfect… în septembrie. Dar, când a căzut zăpada, totul s-a blocat! Acum, să sperăm că alarma n-o să păţească la fel când chiar va fi nevoie de ea.

Citit 1248 ori Ultima modificare Marți, 08 Octombrie 2013 18:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.