Copiii ca un business plan?

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

O vorbă înţeleaptă spune să investim de două ori mai puţini bani în copiii noştri şi de două ori mai mult timp. Cu alte cuvinte, să nu credem că, dacă le punem lumea la picioare şi le acordăm tot sprijinul material, e de-ajuns. Nimic nu se compară cu minutele când ne jucăm cu micuţii noştri, indiferent ce vârstă au, indiferent câtă treabă avem, indiferent ce lăsăm nefăcut din sarcinile casnice pentru a-i privi în ochi şi a-i întreba: „Astăzi de-a ce vrei să ne jucăm?”.

Cred cu toată convingerea că rolul nostru, al părinţilor, nu este să facem din copiii noştri ceea ce noi nu am putut niciodată ajunge, ci să le oferim oportunităţi, pentru ca ei să poată alege mai târziu în cunoştinţă de cauză. Nu trebuie să-i aglomerăm, de mici, cu ore de limbi străine, pian, chitară, înot, balet, dans sportiv, baschet, şah, teatru, pictură, pentru că au timp toată viaţa să înveţe. Ce vor ei şi ce li se potriveşte. La urma urmelor, un hobby e de-ajuns.

M-a oprit un prieten odată şi mi-a povestit cum fetiţa lui, un copil superdotat, care începuse încă de la vârsta de cinci ani să meargă la tot felul de cursuri din cele amintite, când a ajuns la şcoală a clacat. Abia atunci au înţeles părinţii că i-au forţat limitele.

Altă dată am fost părtaşă la un dialog incredibil între doi părinţi, unul care spunea cu toată convingerea cât a investit el în copilul lui, iar celălalt, întrebându-l, hâtru: „Şi… cam cu cât vrei să-l vinzi, ca să îţi recuperezi investiţia?!” E trist când părinţii ajung să îşi privească propriii copii ca pe un business plan.

“Conform legilor naturii, copiii trebuie să fie copii, înainte să devină adulţi. Dacă încercăm să încălcăm această legitate a naturii, aceştia se vor maturiza prematur, fără a dobândi însă esenţa sau forţa necesară”, scria Jean-Jacques Rousseau. Şi noi, adulţii de azi, am fost copii, iar părinţii noştri nu ne-au luat acest drept.

Am întrebat odată un psiholog şcolar dacă e bine sau nu să le facem copiilor noştri daruri scumpe: „Nu contează cât a costat acel dar. Dragostea se măsoară în timpul pe care îl petrecem cu copiii şi în ceea ce facem împreună cu ei, nu în suma investită pentru a suplini absenţa părintelui de lângă copil”, a fost răspunsul. O jumătate de oră, un sfert de oră, dacă reuşim să facem un joc sau să-i spunem ceva copilului, astfel încât el să se bucure şi să aibă o amintire legată de noi pentru ziua respectivă, înseamnă că i-am dat energia de care avea nevoie. Copiii au mare nevoie de amintiri şi e important ce amintiri le lăsăm noi, părinţii. Ei se bucură în fiecare zi de ceea ce au văzut, de ceea ce au auzit, de ceea ce au simţit. Şi dacă noi nu suntem prezenţi în amintirile lor din ziua respectivă, ei le suplinesc cum pot.

Aşa că, oricum am privi lucrurile, cheia e una singură: copiii au mai mare nevoie de noi, de inima noastră, de dragostea noastră, decât de banii noştri. Ceea ce le oferim când sunt mici le va rămâne în suflet şi vor lua cu ei toată viaţa: amintirea jocurilor, a hohotelor de râs, a perioadei în care nu aveau altceva de făcut decât să fie copii.

Citit 1105 ori Ultima modificare Miercuri, 16 Octombrie 2013 00:25

3 comentarii

  • postat de Ioana Buta
    Joi, 17 Octombrie 2013 17:23
    78.96.254.***
    Sa-i iubim! Sa-i iubim! Sa-i iubim! Pentru ei, nu pentru noi! N-o sa fie usor, niciodata nu-i usor, o sa dam si gres, o sa ni se para, nu de putine ori, ca nu vor primi ceea ce merita (din partea societatii mai ales), ca nu vom putea sa-i ajutam pe cat ne-am dori, multe, multe ape tulburi vor fi in relatia asta parinte- copil, dar daca-i iubim, zau, ca toate vor veni de la sine. Sa-i iubim asa cum sunt, cu alegerile lor, cu puterile lor, ca-s sange din sangele nostru si asta e singura noastra datorie: sa le fim alaturi (alaturi si nu pe cap) pana in cea din urma zi! Frumos semnal de alarma, Angela, draga!
    0
    2
    Raportează
  • postat de Nicu
    Miercuri, 16 Octombrie 2013 10:36
    89.136.231.***
    Am citit articolul si deasemenea si frustrarea parintelui. Ideea articolului se referea la copilarie nu la adolescenta. Dar se vede ca problemele de zi cu zi nu ne mai permit sa citim toate cuvintele din articole. Frunzarim, alegem ce ne convine si ne dam cu parerea. E bine totusi ca avem timp sa verificati gazeta in loc sa verificam calitatea profesorilor inainte de a ne da copii la diferite scoli inalte doar cu numele nu si prin calitatea profesorilor.
    1
    5
    Raportează
  • postat de parinte
    Miercuri, 16 Octombrie 2013 07:29
    5.13.213.***
    Ha,ha, ha ! Si credeti dvs. ca doar petrecand timp cu copilul il ajutam sa treaca prin scoala ?! Stiti ca majoritatea profesorilor nu-si fac meseria la catedra si e nevoie de muuulte ore suplimentare si meditatii pentru a tine pasul cu cerintele scolii ? Crede cineva ca acei copii care obtin rezultate la olimpiade si concursuri au timp de stat cu parintii si pregatirea lor e gratuita ? Realitatea bate articolul scris de dvs. Am un copil la liceu , petrece 34 de ore la scoala saptamanal. Iese de la liceu la ora 15, pana ajunge acasa si mananca se face ora 16. La 16.30 incepe sa-si faca temele si termina, cel mai adesea , in jurul orei 23. Copilul trebuie sa se intoarca geniu de acasa, nu de la scoala. Cel putin asta este concluzia privind dificultatea temelor primite, in timp ce in clasa se pierde timpul sau se rezolva probleme mai usoare. Daca parintii nu se pricep, ghici unde se duc banii ?!Nu vreau sa ma intelegeti gresit, sunt de acord cu punctul dvs. de vedere, dar realitate in care suntem nevoiti sa ne crestem copiii nu are nicio legatura cu cele scrise .E foarte important timpul petrecut cu copilul dar fara investitii majore in educatia lui nu cred ca se poate.
    0
    7
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.