Retrocedarea unor venerabile construcţii de artă, de patrimoniu, devalizate de chiriaşi amărâţi după ce proprietarii lor au putrezit prin închisori politice, către proprietarii supravieţuitori (asta mai rar), către urmaşii acestora (foarte des), sau chiar către cumpărătorii guşaţi ai unor acte de proprietate sau a unor false acte de proprietate, le-a distrus, ca să lase loc la mall-uri!
La fel se întâmplă, din păcate, şi cu alte valori, de pildă, cu cărţile. Respectarea dreptului („sacru”, vorba vreunui venerabil de-al lui nenea Iancu) la proprietate face să nu existe ediţii ieftine, de masă, finanţate de instituţii culturale ale statului, ale operelor unor clasici. Şi nici editorii nu pot plăti banii ceruţi de moştenitorii autorilor geniali.
Sadoveanu, de pildă, nu mai poate fi găsit în librării, pentru că Dan Herford se judecă-n drepturi de autor (zeciuiala moştenitorilor, care pot încasa parale pe munca strămoşilor până în al 70-lea an de la dispariţia unui scriitor) cu o firmă de copyright românească care protejează alt moştenitor. Dl Herford, din Olanda, este fiul vitreg al unei nepoate de-a Sadoveanului. Este şi cazul comorilor tipărite ale lui Arghezi, Voiculescu, Rebreanu sau Marin Preda: ori sunt blocaje în justiţie, ori moştenitorii cer editurilor marea cu sarea. Măcar se implică moştenitorii în publicarea operelor acelor mari scriitori? Încearcă să-i traducă şi să-i promoveze în străinătate sau doar stau cu mâna întinsă?
Oricum ar fi, Justiţia-i oarbă, o să le dea întotdeauna drepturile, fără să lase cititorilor (nu că ar mai fi rămas mulţi) şi mai ales şcolarilor altă alegere decât să dea copy paste, după modelul doctoratului unui procuror ajuns premier. În cazul lui Sadoveanu, tocmai programa şcolară ajută răs-moştenitorul să supraliciteze, căci le cere copiilor să citească musai „Dumbrava minunată” şi „Baltagul”. Cel puţin „Baltagul”, cu Vitoria Lipan personaj arhetipal, nu poate fi evitat de un manual. Care, dacă nu citează din autor (spre bucuria copiilor…), va trebui măcar să zică, pe scurt, „story”-ul poveştii de răzbunare, ca pe o carte poliţistă.
Cât este de moral să parazitezi un profitor al sistemului, asta-i altă socoteală! Sigur, literatura postdecembristă nu-şi permite să facă epurări, precum comuniştii, care i-au interzis chiar şi pe Eminescu, pe Arghezi, Blaga etc. Dacă francezii l-au interzis (doar) câţiva ani pe scriitorul Louis-Ferdinand Céline, colaboraţionist cu regimul pro-nazist de la Vichy, românii nici măcar n-au vorbit, alături de talent, despre colaboraţionismul celui trecut la „realismul socialist”, urmat de alţi scriitori colaboraţionişti ai regimului comunist, mulţi, mediocrităţi. Autorul lamentabilului „Mitrea Cocor”, care slăvea criminala cooperativizarea, şi al cărţii de reportaje din URSS, „Lumina vine de la Răsărit”, venerabil, de, (nu numai ca vârstă, ci şi fost Venerabil al Lojii masonice „Dimitrie Cantemir” Iaşi, apoi chiar Mare Maestru al Franc-Masoneriei Române Unite) a urcat sub Dej ca preşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale! Fostul moşier Sadoveanu a dus-o bine şi în comunism, cu funcţii şi tiraje astronomice plătite de stat, iar acum şi urmaşii lui din străinătate vor să o ducă bine. Juridic, au dreptate, însă moral?
