Deşi nu exista niciun banner care să te tragă de inimă, mulţi gălăţeni au trecut de Ziua Naţională strada, nu ca să intre într-un muzeu ori teatru, ci ca să urce la bordul unui tramvai pe care de altfel scria „probă”, garat pe mijlocul străzii, spre capăt de oraş, în Micro 21: o expoziţie despre istoria tramvaiului gălăţean. Un muzeu poate avea succes, iată, şi într-un tramvai, într-un beci, pe un vas (pe când un Muzeu al Marinei ancorat?) la mansardă, cum e la Centrul Cultural, într-un bloc din Piaţă, precum galeria de artă care a mai rămas din ditai Muzeul de Artă, într-o secţie, aşa cum s-a retras Muzeul de Istorie. Dar ar fi excelent ca aceste oferte să nu fie „în loc de”, ci „peste” oferta „normală”! Iar de „anormalitate”, în sensul uimitor, avem nevoie! Masochişti, cum ne cam place să fim, spunem că „n-ai ce vedea la Galaţi!”, însă, dacă ai un ghid bun, constaţi faptul că ai ce vedea! Uite, şi în judeţ: Casa rurală Avram Dunăreanu, conacul din Mânjina, casa Papadat Bengescu, biserici, mănăstiri, podgorii, alcătuiesc, piesă cu piesă, hrana sufletească pe săturate, „gătită” parcă din nimic. Ca în acea veche poveste cu tâlc în care un călător flămând, găzduit de o bătrână săracă, ce se scuza că n-are nimic de mâncare, îi găteşte gazdei o supă de topor. Adică, după ce pune toporul la fiert (asta de dragul poantei populare), cere câte un fleac-acolo: doar un cartof-doi, o roşie, o ceapă, în final ieşind, din nimic parcă, o supă gustoasă şi un topor rămas întreg! Şi Galaţiul arată astfel, din bucăţi împrăştiate, ca o cămară pregătită pentru o masă bună, dar cu ingrediente ascunse, separate: avem case cu memorie, nesemnalate, statui care nu-şi găsesc locul, mutate de colo-colo, în spaţii care nu sunt gândite global, astfel încât, dacă duce până acolo o stradă frumos asfaltată, statuia este în paragină şi invers. Dacă statuia cere prietenia vegetaţiei, este lăsată singură, iar unde trebuie să vedem o statuie impozantă, vedem nişte picioare de statuie, din bronz, printre crengi stufoase. Zone întregi de oraş n-au nici măcar o piatră fasonată, iar altele sunt prea aglomerate cu monumente, ba chiar atât de diversificate ca stiluri, că ameţeşti. Aşa se întâmplă la Facultatea de Mecanică, care a preluat ceea ce n-a putut duce, sau n-a vrut să păstreze neobrăzarea unor edili şi a unor epoci. De la instalaţii metalice à la Picasso şi până la busturi clasice sau clasicizante, ai de toate, înşirate după gard sau plasate pe unde s-a mai găsit loc. Într-un puzzle turistic naţional, în noiembrie, la Târgul internaţional de turism de la Romexpo, hopa şi Consiliul Judeţului cu proiectul circuitului turistic şi muzeal: toate trei muzeele, cu sedii proprii sau fără, plus Centrul Cultural. Un singur alt muzeu din ţară, cel din Târgovişte, a mai fost prezent printre firmele de turism româneşti. Care s-au interesat de atracţiile gălăţene, pe care vor să le includă în ofertele pentru cei care trec şi prin Galaţi, în drum spre o cunoscută atracţie turistică. Pentru că omul tot trece pe aici – de ce să stea doar în cârciumă?! N-om avea noi mult, însă avem multe de arătat! Mărgele minunate care se văd mai bine înşirate pe sfoară decât una câte una!
Cultura mare, din bucăţi mici! Scris de Victor Cilincă
