Cu siguranţă, pentru articolul de faţă voi primi înjurături cu carul, dar, evident, asta nu mă împiedică să-l scriu, fiindcă anumite lucruri trebuie spuse. De două zile încoace, aud la televizor, citesc pe site-urile de ştiri şi pe reţelele de socializare tot felul de izbucniri mânioase ale unora care, neinformaţi, neechipaţi, poate chiar inconştienţi, au pornit la drum pe şoselele patriei şi au rămas înzăpeziţi. Există situaţii limită, în care viaţa unui om depinde de un drum, în care este nevoie de transport cu ambulanţa etc. Acelea sunt singurele situaţii care nu pot fi evitate şi pentru care, la nevoie, serviciile de intervenţie, din orice judeţ ar fi ele, sunt obligate prin lege să asigure asistenţă. Şi o fac. Uneori, de foarte multe ori, riscându-şi propria viaţă pentru o retribuţie de mizerie. În rest, orice drum făcut în mod iresponsabil îl pune pe şofer într-o situaţie fără ieşire şi nu este decât vina lui. Nimeni nu poate deszăpezi în Bărăgan, pe un viscol cumplit, la viteze ale vântului de 70 de km pe oră. Să fie foarte clar, poţi să ai oricâte utilaje, oricât de performante, în asemenea condiţii atmosferice nu ai cum să faci faţă, este, practic, o muncă în zadar.
Nici în oraş, unde vântul, de bine, de rău, mai este oprit de clădiri, situaţia nu e cu mult mai bună. De intervenit, s-a intervenit constant pe arterele mari de circulaţie, în intersecţii, în zonele critice. În noaptea de sâmbătă spre duminică, pe verificate, utilajele au trecut ritmic, încercând să menţină stratul de zăpadă la un nivel acceptabil. Să faci străzile ca-n palmă, să mă ierte Dumnezeu, nu cred că puteai nici dacă ai fi avut utilaje cu lamă să meargă din sută în sută de metri cât unul.
Am auzit plângeri că nu s-a intrat în cartiere. Păi, să fim serioşi, sunt multe străzi de cartier unde, şi fără zăpadă, abia ai loc să treci cu o maşină mică de atâtea autoturisme parcate pe carosabil, de multe ori pe ambele sensuri de mers. Pe unde să mai fi intrat şi utilajele? Cât despre trotuarele şi aleile dintre blocuri, n-am prea văzut mulţi gălăţeni care ieri, în loc să stea la căldurică, în faţa televizorului sau a computerului, să fi ieşit să dea zăpada, aşa cum e firesc să facă. Şi unde mai era câte un binevoitor, era depăşit de forţa vântului, care aducea la loc aproape tot ceea ce deja curăţase, tocmai fiindcă era singur, iar asta e o treabă care trebuie făcută în echipă. Or asta cu echipa nu prea ne mai iese nouă, românilor, că am devenit egoişti şi absorbiţi doar de nevoile propriei persoane.
Se discută despre localităţile izolate de prin judeţ, că de ce nu se intervine. Pentru oricine a trăit şi iernile de dinainte de '89 nu spun deloc o noutate dacă menţionez că, în iernile grele, mai toate satele care nu se aflau în imediata apropriere a liniilor CFR rămâneau izolate la o ninsoare mai abundentă. Şi nu se întâmpla nimic, mai făcea omul o pâine în casă, dacă nu exista brutărie în sat, iar pentru restul oricum era asigurat. La nevoie, punea caii la sanie şi te scotea la primul drum accesibil şi asta era. Nu spun că trebuie să trăim ca în anii '80, departe de mine gândul! E normal să ne dorim mai mult, servicii de intervenţie performante şi autorităţi prompte. Dar e la fel de firesc, spun eu, şi să vedem dacă nu cumva ceea ce cerem este, pur şi simplu, imposibil. E iarnă, fraţilor! Nu e sfârşitul lumii.
