Viscolul a trecut. Aştept nişte demisii

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Vă rog să-mi permiteţi să nu fiu entuziasmat de modul cum au acţionat autorităţile la viscolul care a lovit judeţul Galaţi. Recunosc, sunt şi oameni care chiar şi-au făcut bine treaba. Însă de aici şi până la a înălţa ode la adresa unor instituţii şi şefi de prin instituţii e cale lungă. Spun asta prin prisma celor constatate în teren de către reporterii noştri, care au găsit o mulţime de gogomănii pe care autorităţile nici măcar nu le-au menţionat în rapoartele privind gestiunea crizei.

Mi-ar fi foarte uşor să spun că lucrurile au mers impecabil. M-ar înjura câţiva pe net, însă m-aş împrieteni cu autorităţile. Dar nu pot să mint! Ştiu că pe unii îi vor supăra afirmaţiile mele, dar cred că e spre binele tuturor să nu ne ascundem după statistici coafate. Serviciile publice – fie că vorbim despre deszăpezirea drumurilor, a localităţilor sau despre transportul public ori despre colectarea gunoiului - au funcţionat prost în ultimele 14 zile, iar cei desemnaţi să gestioneze situaţia trebuie traşi la răspundere, cu luciditate managerială, pentru a descoperi ce nu a mers. Apoi să se ia măsuri, pentru ca altădată să meargă.

Spre exemplu, nu am înţeles de ce DJ 251 Galaţi-Schela-Pechea-Cudalbi (în fapt cel mai important drum din judeţ, dacă scoatem din ecuaţie DN 25 şi DN 26) a fost blocat zile întregi pe sectoarele Smârdan-Slobozia şi Pechea-Costache Negri. Bun. Admit că a viscolit şi că au fost condiţii extrem de dificile, care au făcut imposibilă munca drumarilor. Oameni suntem. E clar că uneori nu se poate. Ce facem, în schimb, cu minciuna? De ce s-a transmis publicului că drumul e deschis circulaţiei, când de fapt el era troienit şi închis?

Discutând la rece despre ceea ce s-a întâmplat în ultimele zile, ajungem la concluzia că, în esenţă, totul a pornit de la coordonarea activităţii. Managerii, bată-i vina! Utilaje de deszăpezire au fost destul de multe (cu siguranţă suficiente), însă s-a acţionat haotic, fără nici un plan, fără o strategie. Din ce am aflat, de drumurile judeţene s-a ocupat un pensionar care n-are nicio tangenţă profesională (e metalurgist) cu administraţia publică sau cu gestiunea căilor de comunicaţie. A fost paraşutat acolo doar pe considerente politice. Nici nu mă mai miră asta, de altfel, căci de 70 de ani încoace tot aşa s-a făcut: profesioniştii au fost daţi deoparte pentru a face loc celor cu proptea politică. Uite că limbariţa nu ţine loc de competenţă, domnilor aleşi!

Pe aceleaşi coordonate, la fel de păgubos a fost şi managementul deszăpezirii oraşului. Centrul încă arată groaznic! La kilometrul zero se circulă pe poteci bătătorite de tălpile pietonilor, ca pe o uliţă de ţară. De ce autorităţile au abandonat vreme de câteva zile deszăpezirea şi salubrizarea zonei centrale? Unii spun că aşa a dispus primarul. Alţii că aşa s-a nimerit. De fapt, cred că s-a demonstrat că Ecosal nu poate să facă faţă şi deszăpezirii şi colectării gunoiului. Deci, în principiu, e o chestiune de management greşit la nivel de Primărie.

E nevoie de măsuri. Cred că persoanele care au gestionat deszăpezirea (mai ales pe partea de CJ) ar trebui să se uite atent în oglindă, să tragă aer în piept şi să-şi dea demisia. Dacă nu-i împinge totuşi conştiinţa la aşa ceva, atunci poate că măcar şefii lor se vor gândi să-i destituie, pentru a ne arăta că le pasă măcar un pic de soarta gălăţenilor.

Citit 2242 ori Ultima modificare Marți, 04 Februarie 2014 17:01

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.