De la o vreme, mă izbesc frecvent de o noţiune interesantă: declaraţia pe propria răspundere. Sintagma este pomenită din ce în ce mai des în tot mai multe acte juridice, fiind, din ce-mi dau eu seama, un fel de panaceu. Cam ca „văru’” de la site-ul care te scapă de canapeaua veche fără bătăi de cap şi-ţi face rost de bormaşină cât ai zice „balamuc”. Tare, văru’!
Aşadar, declaraţia pe propria răspundere este noul invadator din viaţa noastră. După ciumă, căpuşe, TVA şi internet (ca să enumăr doar câteva dintre elementele invazive din ultimul mileniu), iaca vine el, documentul care e capabil să dea peste cap sau să rezolve totul. După caz. Căci şi ciuma a avut efectele ei pozitive, cum ar fi că după decimarea în masă a populaţiei a crescut exploziv simbria puţinelor slugi disponibile.
Declaraţia pe propria răspundere e vedeta momentului. Uite, bunăoară, dacă vrei să-ţi faci un buletin nou nu mai trebuie să dai un anunţ din care să se afle ce şi cum. Nu. Dai matale o simplă declaraţie pe propria răspundere şi te alegi cu un act de identitate nou-nouţ. Taxe mai puţine, birocraţie simplificată. Pare ideal, însă trebuie să ţinem cont că nu trăim într-o societate perfectă, cu oameni perfecţi. Ce te faci dacă omul declară pierdut ceea ce n-a pierdut, iar din chestia asta se poate naşte o activitate infracţională? Nu cumva acel filtru - cu anunţ de pierdere, cu termen de aşteptare - avea rolul să mai tempereze din ideile cu iz penal? Eu aş zice că da.
În actualele condiţii legislative, noul document îl exonerează pe pierzător, în baza unei simple semnături (nici măcar cu autentificare notarială), de eventualele consecinţe juridice declanşate de folosirea abuzivă a actului declarat pierdut. Iar asta nu e bine, domnule legiuitor…
Cam la fel e şi la licitaţii. O mulţime de acte doveditoare (unele cruciale) sunt înlocuite, hodoronc-tronc, de declaraţii pe propria răspundere. Orice escroc poate avea lesne acces la banii publici semnând pe o foaie A4 cum că e cinstit. Îl verifică cineva? Rar spre deloc. Şi, uite-aşa, ne pomenim că firma care câştigă licitaţia de reabilitarea a străzii Ana Ipătescu - asta ca să dau un exemplu la îndemână - are bonitate financiară doar din… pix. Dă faliment, se pierd bani publici, se întârzie modernizarea oraşului.
Se-ntâmplă şi în industria media. Mai nou, la licitaţiile de publicitate se prezintă tot felul de inşi care declară pe propria răspundere - cât să acopere cerinţele caietului de sarcini - tiraje impresionante şi acoperire regională. Tirajul de 700 de exemplare zilnic urcă din condei la 5.000 de exemplare. Distribuţia pe trei cartiere şi-o mahala se extinde la cinci judeţe şi şapte municipii. Fabulaţii. Din păcate, nu s-a sesizat nimeni că avem de-a face cu fals şi uz de fals, deşi la mijloc sunt bani publici. Minciuna - cu conotaţii penale, mare atenţie! - a fost înghiţită fără probleme de cel puţin patru autorităţi şi societăţi publice gălăţene, care probabil că vor avea de furcă, în curând, cu Curtea de Conturi.
Una peste alta, declaraţia pe propria răspundere a devenit noul cec fără acoperire. Fabrică realităţi paralele, autentifică minciuni şi deschide portofele. Socotesc că legiuitorii noştri ar face bine să ia taurul de coarne şi să reglementeze urgent această procedură, căci sub pretextul simplificării lucrurilor au deschis o ditamai autostrada pentru escroci. Şi nu e bine!
