E chiar balonată, într-o lume a declaraţiilor politice europene ca la carte, când ruşii au însă o chestie concretă: robinetul! Mă uit afară: se mai încălzeşte! Asta înseamnă că Putin are mai puţine şanse să şantajeze eficient Europa cu oprirea gazului rusesc - măcar nu avem nevoie de căldură în calorifere! Sigur, este adevărat că Rusia a mituit regimul trecut de la Kiev cu gaz ieftin, dar e firesc să mai vrea să-şi vândă gazul la preţ mic noii conduceri, pro NATO şi pro Occident?
Rusia rămâne o mare putere, ar fi infantil să ne-o imaginăm păpând din palma UE când aceasta îşi apropie Kievul, ori zâmbind către NATO, care are acum domiciliu şi la Deveselu! Putin cere Europei, dependente de gaz rusesc, să plătească diferenţa la factura ucraineană - râde cinic de verbalismul european. Ar fi imposibil ca în Ucraina, în cazul în care se taie gazul, unii „întreprinzători” să „sifoneze” conducta către ţările europene? Nu, aşa că Putin poate uza şi de acest lucru ca să mai închidă robinetul către Vest! Iar un vânzător nu poate fi somat să dea pe datorie…
Premierul Ponta susţinea că nici n-a primit scrisoarea lui Putin despre gaze, adresată capilor europeni. El a mai declarat şi că avem destule rezerve de gaz, că am avut o iarnă blândă. Dar dacă acum ar fi iarnă, cum ar fi reacţionat la aceste presiuni? Am fi avut un răspuns mai dur dacă era şi acum o „iarnă rusească”, ca a generalului Kutuzov, care a îngheţat armata lui Napoleon, silită să se încălzească la Moscova la focul făcut din mobilierul Operei ruse? De ce trebuie oare să fie românii demni doar când adie zefirul şi să dea din coadă supuşi de îndată ce vine crivăţul dinspre stepele ruseşti? Căci, după exemplul premierului, şi societatea civilă românească tace în păpuşoi, tocmai acum, când are ocazia să se exprime liber în chestiunea dreptului la propria cultură a românilor basarabeni!
Căci nu vreau să vorbim acum despre logica politică a afacerilor cu gaze, ci despre morală! Şi nu mă interesează lipsa de caracter a ruşilor, care profită pentru că au cu ce, cât superficialitatea şi lipsa de românism ale românilor din România! Declaraţii oficiale care să ceară protecţia vorbitorilor de română din Bugeac sau Ţinutul Herţei or fi mai dificil de dat, dar ce-i împiedică să vorbească pe politologi, pe analiştii bine plasaţi pe subiecte europene sau pe dreptul unor africani sau arabi? Cine le taie gazul? Ei n-au avut timp să vorbească despre nedreptăţile făcute românilor ucraineni nici atunci când Parlamentul European a cerut noii guvernări de la Kiev să respecte minorităţile.
Foarte puţini vorbesc acum la noi de nevoia de a-i proteja pe ultimii vorbitori de română din Ucraina, oameni pe cale de dispariţie într-o ţară divizată între pro şi anti ruşi. Vorbim patetic despre „fraţii de dincolo”? E doar literatură! Măcar n-a existat pod de flori cu Ucraina… Ne "doare" Basarabia? Când s-au strâns la noi semnături pentru unirea Republicii Moldova cu Bucureştiul, entuziasmul a fost mediocru, unii chiar s-au speriat că vine şi sărăcia fraţilor de dincolo peste noi.
Dacă acum ungurii, slovacii, ruşii îşi reamintesc că Ucraina a fost constituită şi din entităţi lingvistice ruse, maghiare, slovace sau româneşti, românii tac, suflând poate în iaurtul secuiesc… Şi dacă nu vorbim acum, când Ucraina se frământă în limbile ei, când o s-o mai putem face?
