Recunosc, am păcătuit! De mai multă vreme, trăiesc cu gândul duşmănos că băncile româneşti sunt lacome. Că jupoaie şapte piei de pe cel aflat în nevoie. Că activitatea de creditare este, în ţara noastră, o splendidă camătă. Şi uite că am avut dreptate!
Cu câteva zeci de ore în urmă, Banca Centrală Europeană (BCE) a dat publicităţii un studiu privind dobânzile şi marjele de profit practicate de băncile din UE. Conform acestui studiu, bancherii români se lăfăiesc în cea mai mare diferenţă (medie) dintre dobânda plătită la depozite şi dobânda încasată la credite. Mai precis, la noi diferenţa este de 3,9 puncte procentuale, în vreme ce în toată Europa media este de 1,9 puncte procentuale. Asta înseamnă că românii sunt cei mai fraieri europeni când vine vorba despre relaţia lor cu băncile, fie că relaţia se materializează ca economii în conturi, fie că se activează sub formă de credite. Enervantă situaţie, nu?
Dar să nu cădem în teorii anarhiste. Evident, o bancă trebuie să încerce să ia bani ieftin (plătind dobânzi mici) şi să facă tot posibilul pentru a da bani scump (percepând dobânzi mari). E normal să se facă profit dintr-o astfel de îndeletnicire. Problema este că mecanismul merge perfect – adică într-un echilibru de tip win-win –doar într-o piaţă concurenţială. Ceea ce nu prea e cazul în România. La noi, înţelegerile cartelare sunt la ordinea zilei (pe fondul unei suspecte apatii a BNR), iar efectul e vizibil: românii sunt cei mai jumuliţi europeni când vine vorba de dobânzi. O spune Banca Centrală Europeană, nu eu.
De obicei, autorităţile de reglementare bancară intervin ori de câte ori ceva nu merge cum trebuie în piaţa de profil. Au fost, în trecut, situaţii de acest gen în Franţa şi Italia, acolo unde o serie de instituţii bancare au fost sancţionate drastic (cu amenzi de ordinul sutelor de milioane de euro) pentru şemecheriile neconcurenţiale. Însă la noi e pace şi prietenie. În toată Europa, creditele în euro poartă dobânzi de doar 2,5-4,5 la sută pe an, dar în România nu scapi sub DAE de 6,5 la sută (cam dublu, deci) nici dacă eşti un geniu al negocierii.
Să fie chiar aşa de lacomi bancherii români? Să fie chiar atât de indiferentă BNR? La prima vedere aşa pare. Însă dacă studiem puţin statisticile BCE, descoperim că problemele sunt mult mai adânci. Procentul de credite neperformante a ajuns în România la 22 la sută din volumul total. Peste dublu faţă de media europeană.
Asta înseamnă că băncile noastre au dat credite la modul neprofesionist, fără să facă o analiză corectă, acceptând riscuri extrem de mari. Evident, ca să nu iasă în pierdere au mărit dobânzile, aşa că rezultatul final le-a ieşit pe plus. Dar totul e doar o iluzie. În esenţă, clienţii oneşti au plătit borcanele sparte ţepari şi de nepriceperea(?) bancherilor în a analiza riscul, iar maniera asta de business nu se mai înscrie în cercul normalităţii, ci este cămătărie în forma ei cea mai pură...
Dacă stau bine să mă gândesc, tocmai după acest scenariu s-a declanşat şi criza mondială actuală, cu mica diferenţă că, în cazul băncilor americane care au stat la originea dezastrului, marja de dobândă nu a mai reuşit la un moment dat să acopere pierderile. Însă nu-i bai. La cum merg lucrurile acum în România, pragul de insolvabilitate a sistemului nu-i foarte departe. Şi-atunci să te ţii balamuc!
